Expres

BRAȘOV. Reprezentanți a 30 de universități străine sunt oaspeți în această săptămână

 

Universitatea Transilvania din Brașov organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Săptămâna Internațională – I WEEK”. Peste 40 de cadre didactice și personal administrativ, din 30 de universități din Uniunea Europeană și din afara Uniunii, vor participa la activitățile desfășurate la Brașov, în perioada 13-17 mai 2019. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc astăzi, de la ora 10.00, în Aula Magna a Universității Transilvania.

Printre participanți se numără reprezentanți ai universităților din Austria, Bulgaria, Franța, Finlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie dar și din Albania, Armenia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Serbia, și chiar din Tanzania și Zimbabwe. În acest an, tema centrală a dezbaterilor o reprezintă schimburile academice cu universități din afara spațiului european (Credit Mobility – crossing borders, joining cultures/ Schimburi academice – traversând granițe, unind culturi). Evenimentul își propune să valorifice experiența participanților pentru a facilita mobilități internaționale de calitate, care să contribuie la formarea de competențe și conexiuni relevante. Pe parcursul săptămânii, la Aula Universității „Sergiu T. Chiriacescu” se vor discuta toate aceste aspecte în cadrul sesiunilor de lucru, iar participanții vor avea și ocazia să cunoască mai bine Universitatea Transilvania și împrejurimile Brașovului. Astfel, pe lângă dezbateri și schimburi de experiență, participanții la I WEEK vor avea parte de un tur ghidat al Brașovului și de vizite la obiective turistice din județ. Anul trecut, la Universitatea Transilvania din Brașov au ales să studieze peste 150 de studenți internaționali prin programul Erasmus+. De asemenea, în cadrul aceluiași program european, peste 250 de studenți brașoveni au participat la cursuri în străinătate

Programul complet al evenimentului se poate consulta la:  http://iweek.unitbv.ro/index.php


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button