BRAȘOV. Reîncep lucrările la vechiul pasaj Fartec, sub asistență tehnică
Lucrările la vechiul pasaj Fartec se reiau din această săptămână, dar cu asistență tehnică, date fiind „surprizele” descoperite anul trecut, la unul dintre piloni (odată cu desfacerea pilonilor și a grinzilor s-au descoperit niște degradări care nu au fost incluse în proiectul inițial). Contractul de asistență tehnică a fost semnat săptămâna trecută, cu SC Primfo SRL, firmă care a realizat și proiectul de reabilitare a pasajului. Valoarea noului contract este de 30.000 de lei (plus TVA) și va fi valabil pe toată perioada lucrărilor.
„Se vor putea relua lucrările. Proiectantul va trebui să găsească soluțiile tehnice pentru lucrările neprevăzute la pilonul la care s-au constatat problemele suplimentare”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.
Investiția nu va putea fi terminată în toamna acestui an, așa cum se stabilise prin contractul de lucrări, ci în primăvara anului viitor.
„Termenul s-a prelungit din cauza iernii, care a durat mai mult decât în anii precedenți, dar și a întreruperii lucrărilor ca urmare a descoperirii problemelor la pilonul respectiv”, a explicat viceprimarul.
Vechiul pasaj de la Fartec, construit în 1971, a intrat în reparații capitale în 2015, dar numai din aprilie anul trecut a fost închis traficului auto, când au început lucrările de refacere a părții de suprastructură.
Până acum, constructorul a definitivat partea de consolidare a fundaţiilor şi a pilelor de susţinere (picioarele podului). De asemenea, partea carosabilă a fost decopertată până la placa de beton, fiind demolate atât trotuarele, cât şi parapetele de pe pod, pentru refacere.
Valoarea investiției a fost stabilită la 8.286.192,83 lei, inclusiv TVA, dar s-ar putea modifica, din pricina problemelor descoperite pe parcurs.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.