Expres

BRAȘOV. Reîncep lucrările la bike-park-ul din Postăvarul

  • mountainbike_2.jpg

Luna aceasta va fi dat și ordinul pentru reluarea lucrărilor de amenajare a traseului I de mountain-bike din Poiana Brașov, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Investiția presupune realizarea a trei trasee de mountain cu grade diferite de dificultate, pe versantul nordic al masivului Postăvarul, în cadrul domeniului schiabil al staţiunii Poiana Braşov, între staţia superioară şi staţia inferioară a telegondolei.

Lucrările la Traseul I au început anul trecut și au fost sistate pe perioada amenajării pârtiilor și a sezonului de schi.
Până în prezent s-au executat lucrările de configurare și amenajare a traseului, iar în următoarele luni se vor realiza construcțiile prevăzute: două tabletop-uri, destinate săriturilor; un step-up destinat săriturilor în urcare; două drop-off-uri artificiale pentru sărituri în cădere; o pasarelă din lemn.

Tot în acest an vor începe lucrările și la Traseul II, urmând ca anul viitor să fie funcționale toate cele trei trasee, potrivit sursei citate.

Lucrările sunt realizate de două companii cu experiență în amenajarea unor astfel de trasee, una din România, SC Trailbros SRL, și una din Statele Unite, Momentum Trail Concepts LLC.

Valoarea contractului pentru realizarea celor trei trasee este de 1.107.449,21 lei fără TVA, durata realizării lor fiind de 20 de luni.

Traseul de mountain bike nr. 1 – dificil

Are lungimea de 3.141,60 m şi face legătura între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. Acesta se desprinde spre dreapta din drumul ce face legătura între staţia superioară a telegondolei şi pârtia Lupului, la 6 m în aval de staţia superioară a teleschiului Ruia, merge aproximativ paralel cu acesta, după care intră în pădure.
Traseul de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 189 curbe circulare cu raze cuprinse 3 m şi 25 m, a căror lungime cumulată, de 1.940,41m, reprezintă 62% din lungimea totală a pistei.
Pentru creşterea gradului de dificultate al traseului s-au prevăzut următoarele construcţii specifice ciclismului montan:
– cinci variante alternative de traseu în lungime totală de 171 m, care se deprind şi revin în traseul principal pe anumite sectoare. Pe traseul variantelor alternative 2 şi 3 sunt două drop-off-uri naturale cu înălţimea de 1.4-2.1m.
– două tabletop-uri, destinate săriturilor;
– un step-up destinat săriturilor în urcare;
– două drop-off-uri artificiale pentru sărituri în cădere;
– o pasarelă din lemn.

Traseul 2 – ușor

Are lungimea totală de 4.070,60m, cu poziţia de start a traseului asemănătoare cu a celorlalte două trasee, şi punctul final la staţia inferioară a telegondolei. Şi în cuprinsul acestui traseu au fost proiectate construcţii specifice, pentru creşterea gradului de dificultate al traseului, după cum urmează:
– două step up-uri;
– un drop off.

Traseul 3 – mediu

Are lungimea totala de 3.936,16 m, este cel mai îndepărtat traseu dintre cele trei.
Acesta se suprapune pe primii 130 m peste traseul 2, după care se desprinde spre stânga și continuă în interiorul pădurii, după care traversează drumul existent și reintră în pădure continuând cu un traseu sinuos. Din această lungime, 395,35 m sunt amenajaţi în lungul pârtiei Lupului, pe partea stângă a acesteia.
Nu prezintă elemente constructive speciale pentru creșterea gradului de dificultate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button