BRAȘOV. Referendumul pentru demiterea primarului liberal s-a lăsat cu plângeri penale de la USR PLUS
Actualizare
BRAȘOV. Primarul nedemis prin referendum contraatacă. Săgeți și spre Allen Coliban
Liderul interimar al USR PLUS, Cătălin Drulă, a acuzat PNL că „aplică metode securistice în Dumbrăviţa, judeţul Braşov”, unde locuitorii comunei fuseseră chemaţi duminică să se pronunţe dacă vor sau nu ca edilul Zachiu Popa, aflat în funcţie de peste 16 ani, să conducă în continuare localitatea. Peste o mie dintre locuitori au semnat iniţiativa USR PLUS privind organizarea referendumului.
Drulă a afirmat duminică, într-o postare pe Facebook, că intimidarea alegătorilor, ameninţări, prezenţe în locuri interzise, este filmul evenimentelor prin care PNL prin care primarul Popa Zachiu împiedică oamenii să se exprime democratic la referendumul de demitere a primarului.
„PNL aplică metode securistice în Dumbrăviţa, judeţul Braşov. Intimidarea alegătorilor, ameninţări, prezenţe în locuri interzise – acesta este filmul evenimentelor prin care PNL prin primarul Popa Zachiu împiedică oamenii să se exprime democratic la referendumul de demitere a primarului”, a scris Drulă pe Facebook.
El precizează că miza a fost să nu se realizeze cvorumul de validare a referendumului, singura şansă ca primarul să mai scape cu funcţia.
„Mai precis, primarul penelist a ameninţat oamenii că le taie ajutorul social, dacă merg la vot. S-a instalat în biroul său din Primărie, deşi acest lucru este ilegal în ziua votului. Iar poliţia patronată de ministrul Bode – penelist şi el – dezbătea dacă are dreptul să-l evacueze sau nu. La altă secţie de vot, un consilier local PNL s-a aşezat pur şi simplu în uşă ca să împiedice accesul oamenilor în secţie. Toate aceste fapte au fost sesizate cu plângeri penale. Pentru că democraţia este un ideal pentru care merită să luptăm în fiecare zi”, spune Cătălin Drulă.
El a continuat: „PNL ne arată că se teme de transparenţă, se teme de vot, se teme de lege. Pentru PNL e preferabilă acţiunea din umbră, prin servicii secrete cu puteri de mici dictatori. Un mare bocanc se aşterne peste societatea din România şi noi trebuie să spunem că aşa ceva este inacceptabil”.
La închiderea urnelor (ora 23), prezenţa la referendumul pentru demiterea din funcţie a primarului comunei Dumbrăviţa a fost de 25.75% – 1.045 de votanți, iar pentru ca referendumul să fie valabil era necesară o prezenţă la vot de cel puţin 30%.
Pentru acest scrutin au fost organizate trei secții de votare. Cea mai mare prezență a fost la cea din Grădinița cu Program Normal Dumbrăvița – 31.13% (547 alegători), la cea din incinta Primăriei au votat 25.12% (404),iar la cea din Școala Gimnazială din satul Vlădeni – 13.09% (94).
Pe listele permanente se regăsesc 4.083 de cetățeni, din care au votat 1.033, alți nouă votanți pe listele suplimentare și trei au cerut urna mobilă.
Citiți și:
BRAȘOV. Referendum în premieră / De câte voturi e nevoie pentru demiterea primarului din Dumbrăvița
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.