Expres

BRAȘOV. Rectorul Universității Transilvania îl va înlocui pe ministrul Educației

  • Cimpeanu-Transilvania_288214.jpg
 

Fost ministru al Educației în guvernul Ponta, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu (foto 2) a ajuns din nou în fotoliul de la Ministerul Educației la finele lunii decembrie 2020, odată cu instalarea Guvernului condus de Florin Cîțu.

Cîmpeanu venea din poziția de rector (la al treilea mandat) al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, și de președinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), primind un nou mandat la Reuniunea care a avut loc în septembrie 2020, la Universitatea Transilvania din Brașov. La aceeași întrunire, rectorul Universităţii Transilvania, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan (foto 1), a fost reales vicepreşedinte al CNR, alături de la alţi 16 reprezentanţi ai instituțiilor de învățământ superior din ţară.

Sorin Cîmpeanu s-a suspendat de la conducerea USAMV, dar și de la șefia CNR, ca urmare a preluării mandatului de ministru al Educației, iar în prezent prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, conduce Consiliul Național al Rectorilor pentru un mandat de șase luni, care a început din 31 decembrie 2020. La încheierea acestei perioade, adică din 30 iunie, președinția rotativă a CNR va fi preluată de rectorul Universităţii Transilvania din Braşov, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației: „Funcția de rector și cea de președinte al Consiliului Național al Rectorilor sunt incompatibile cu funcția de ministru al Educației, ceea ce presupune suspendarea din aceste poziții. Înainte de supendare, în calitate de președinte CNR, am propus Biroului Permanent ca funcția să fie preluată prin rotație și primul președinte al CNR începând cu 31 decembrie e rectorul Universității Babeș-Bolyai, profesorul Daniel David, o autoritate în domeniul învățământului superior. După mandatul lui Daniel David, președinția rotativă a CNR va fi preluată de rectorul Ioan Vasile Abrudan, care va face următoarea propunere”.

Sursa foto 2: Brașovul Metropolitan


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button