Expres

BRAȘOV. Rectorul Academiei Forțelor Aeriene, acuzat de plagiat… Și dintr-un articol semnat de Elena Udrea?! DETALII…

  • sercan.jpg
 
Potrivit jurnalistei de investigații Emilia Sercan (foto 2), „postul de conferențiar obținut fără să îndeplinească condițiile legale nu este singura problemă academică a rectorului Academiei Forțelor Aeriene din Brașov, generalul de flotilă aeriană Gabriel Răducanu”.
 
Pe pagina sa de Facebook, ea a scris în acest sens: „Teza de doctorat a acestuia conține bucăți plagiate de text în 78 dintre paginile lucrării. Am găsit plagiat dintr-o lucrare a conducătorului lui de doctorat, din două ale generalului (r) Bucinschi, care i-a fost referent în comisia care i-a acordat titlul, dar și dintr-un articol semnat de Elena Udrea. Evident, conducătorul și referentul plagiați nu și-au dat seama că operele lor au fost copiate de doctorand. Fără să aibă doctorat, Gabriel Răducanu nu ar fi putut ajunge conferențiar universitar. Totuși, de ce un ofițer de carieră, care are funcția de director în Statul Major al Forțelor Aeriene, renunță la cariera operativă pentru una didactică, cu care nu are nicio tangență? Singura explicație pe care o am este dată de faptul că la un an după ce Răducanu a devenit rector și mai apoi conferențiar în baza unui concurs pentru care nu avea condițiile legale, a fost avansat la gradul de general de flotilă aeriană”.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button