Expres

BRAȘOV. Razii cu etilotestele, în județ!

 

Polițiștii din județul Brașov au desfășurat controale intense, în primele trei zile ale acestei luni, pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

În total, agenții au aplicat 375 de sancțiuni rutiere însumând 125.000 de lei, în cadrul acțiunii desfășurate de vineri până ieri, inclusiv (1-3 noiembrie).

La acțiune au participat 158 polițiști, dintre care 96 de la Rutieră și 62 de la Ordine Publică.

În intervalul menționat, polițiștii au constatat 29 infracțiuni, dintre care 17 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și au reținut 98 permise de conducere, dintre care 60 pentru alcool.

În altă ordine de idei, polițiștii rutieri atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Articole asemănătoare

„Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor”, atenționează polițiștii brașoveni.

Printre cei depistați sub influența alcoolului se numără un tânăr de 20 de ani, care șofa ieri dimineață, la orele 3.00, pe strada Mihail Kogălniceanu.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,57 mg/l alcool pur.

Tot ieri, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 34 ani, care șofa pe str. Privighetorii din municipiul Brașov, deși avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași oră, un șofer în vârstă de 30 de ani a fost depistat pe str. Zorilor din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,86 mg/l alcool pur). 

Și în Săcele a fost tras pe dreapta un șofer care consumase alcool (un bărbat în vârstă de 31 ani, care a condus un autoturism pe bdl. Brașovului, având 0,88 mg/l alcool pur).

Pe strada Salciei din Râșnov, polițiștii au oprit, ieri după-amiază, un bărbat de 46 ani,
care avea 1,29 mg/l alcool pur, conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Ivan. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button