Expres

BRAȘOV. RATBV, schimbări la trei linii din municipiu și la o linie din zona metropolitană

  • IMG-20211119-WA0007_292761.jpg

RATBV S.A. anunță că, de săptămâna viitoare, implementează o serie de modificări la trei linii de transport public de călători din municipiul Brașov și la una dintre liniile din zona metropolitană. 

Astfel, după ce a primit aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Brașov, RATBV va suplimenta capacitatea de transport de pe traseele liniilor 2B și 29 în intervalele orare de vârf din zilele lucrătoare (luni – vineri), iar traseele liniilor 29 și 40 se modifică, pentru a asigura cât mai bine cerințele de mobilitate ale locuitorilor din municipiul Brașov, conform Alinei Popa, reprezentant al companiei de transport.

Începând de luni, 2 mai, traseul Liniei 29 (Bartolomeu Nord – Independenței – Gara Brașov) se va prelungi până pe Str. Fundăturii din Stupini, iar 5 curse/zi (zile lucrătoare) vor fi executate până la Parcul Industrial Ghimbav. Menționăm că la cele 5 curse autobuzele nu vor mai intra pe Str. Fundăturii, dar vor opri în stația situată la intersecția dintre Str. Fundăturii și Str. Albinelor.  

De asemenea, traseul Liniei 40 (Gara Brașov – Stupini) se prelungește de la Stupini Izvorului la stația Lujerului. Această măsură presupune unele modificări asupra orelor de sosire în stații ale autobuzelor Liniei 40.

Noile grafice de circulație vor fi afișate la sfârșitul acestei săptămâni în stații și pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare”, iar pentru evitarea oricărei confuzii afișele vor purta mențiunea „Valabil din 02.05.2022”.

De asemenea, conform aprobării AMDDTP, începând de duminică, 1 mai, toate cursele planificate pentru deservirea comunei Hărman vor fi efectuate până la capătul de traseu din Podu Oltului (Linia 511). Până la noi dezvoltări ale transportului public în cadrul comunei Hărman, stația Troiță Avram Iancu, situată pe Str. Avram Iancu, va fi deservită pe sensul Podu Oltului spre Brașov.

Ca și în cazul precedent, noile grafice de circulație vor fi postate la sfârșitul acestei săptămâni pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea „Trasee și orare”, iar afișele vor purta mențiunea „Valabil din 01.05.2022”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare