BRAȘOV. RATBV, o nouă linie în zona metropolitană
RATBV va operaţionaliza, începând de luni – 5 aprilie, o nouă linie, dedicată zonei Sânpetru Residence. Astfel, de luni, linia actuală cu indicativul 411 (Rulmentul – Subcetate) îşi va schimba numărul în 410, menţinându-se traseul şi orarul de circulaţie actuale, iar numărul 411 va fi preluat de noua linie, care va asigura legătura între capetele de linie Rulmentul şi Sânpetru Residence. Pe sensul de deplasare din Rulmentul spre Sânpetru Residence (3,7 km) și pe sensul de întoarcere (3,6 km), autobuzele ce vor deservi această linie vor opri în stațiile amenajate de-a lungul traseului.
RATBV va afişa în toate staţiile de pe traseu, precum şi pe site-ul www.ratbv.ro graficele de circulaţie ale celor două linii, iar pentru evitarea oricărei confuzii noile afişe vor purta menţiunea „Valabil din data de 5 aprilie 2021”.
În ceea ce priveşte tariful de călătorie pentru acest nou traseu, va fi valabil cel existent în acest moment, respectiv 2,5 lei călătoria şi 85 de lei abonamentul lunar nominal, conform purtătorului de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.