Expres

BRAŞOV. RATBV: Nu se desfiinţează sau comasează linii de transport

 

Urmare a unor informații apărute în spațiul public, cu privire la desființarea sau comasarea unor linii de transport public de călători din municipiul Brașov, reprezentanţii RATBV S.A. s-au simţit obligaţi să facă precizări. „Informațiile prezentate nu sunt de actualitate și nu reprezintă fundamentul unor măsuri ce ar urma să fie implementate în perioada următoare de către RATBV S.A.
De la începutul acestui an societatea noastră a realizat mai multe scenarii de acțiune care să ducă la eficientizarea transportului în comun și care să realizeze un echilibru între cererea de transport din municipiu și numărul de conducători auto de autobuz și troleibuz. Unele dintre aceste scenarii au fost înaintate spre analiză inclusiv Consiliului Local al Municipiului Brașov, toate având în vedere considerentele amintite anterior.
Unul dintre scenariile realizate includea și ideea unei destul de ample reconfigurări a rețelei de transport, însă, la solicitarea conducerii Primăriei Municipiului Brașov, acest demers nu a fost pus în aplicare, fiind dispusă o nouă analiză pentru identificarea unor soluții care să afecteze cât mai puțin călătorii.
În acest context, (…) aducem la cunoștința călătorilor faptul că societatea noastră nu intenționează să desființeze sau să comaseze linii de transport de importanță majoră pentru gradul de mobilitate al călătorilor. Mai mult, (…) avem în vedere crearea de noi oportunități de deplasare pentru utilizatorii sistemului de transport public de călători.
În ceea ce privește informarea călătorilor cu privire la eventuale viitoare schimbări ale rețelei de transport, RATBV S.A. dă asigurări că acestea vor fi realizate numai în urma unor atente și responsabile măsurători și analize și cu acordul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Brașov”, se arată în comunicatul RATBV S.A., semnat de purtătorul de cuvânt, Silviu Ştefan.

În spaţiul virtual s-a vehiculat faptul că ar dispărea linia 17, prin comasare cu linia 5, şi că aceeaşi soartă ar avea şi liniile 34B, 23B etc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button