Expres

BRAȘOV. RAT suspendă circulația pe 18 linii

 

Conducerea Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Braşov anunță că sâmbătă, 14 noiembrie, va suspenda timp de două ore, în intervalul 10.30 – 12.30, în mod etapizat, circulaţia mijloacelor de transport în comun ce deservesc 18 linii, iar traseele liniilor 35 și 50 vor fi modificate. Măsura este determinată de desfăşurarea în intervalul orar amintit a Crosului „15 Noiembrie“.

Competiţia se va desfăşura pe traseul Roman – Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Hidromecanica – Sala „Patria“ – Bulevardul 15 Noiembrie – Prefectură.

În aceste condiţii, va fi suspendată temporar circulaţia mijloacelor de transport în comun care deservesc liniile 1, 2, 4, 5, 6, 7, 16, 17, 22, 30, 31, 32, 34, 34 barat, 36, 37, 51 şi 52.

Autobuzele de pe linia 35 vor circula între cartierul Noua şi capătul de linie Gara CFR Braşov pe ruta obişnuită, însă la retur vor parcurge traseul: Gară – Bulevardul A. Vlahuţă – Bulevardul Saturn – Calea Bucureşti – Dârste – Noua. Autobuzele de pe linia 50 vor circula între capetele de linie Pe Tocile – Livada Poștei, în ambele sensuri, pe strada Mureșenilor, fără a mai parcurge zona străzii Castanilor.

Pentru a asigura călătorilor posibilități alternative de deplasare pe parcursul celor două ore, numărul de autobuze de pe liniile 23 și 35 va fi suplimentat.

În cel mai scurt timp posibil de la finalizarea competiţiei se va reveni la programul normal de circulaţie corespunzător zilei de sâmbătă.

Citiți și:

BRAŞOV. Crosul Internaţional „15 Noiembrie” opreşte circulaţia

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare