Expres

BRAŞOV. Proiectul MISTIC ajunge la o nouă etapă

 

Conducerea RATBV S.A. anunță că, de la 1 septembrie, implementează o nouă măsură din cadrul proiectului „Managementul Informatizat al Sistemului de Transport în Comun din municipiul Braşov” (MISTIC), astfel că titlurile de călătorie pentru pensionari şi persoane vârstnice se vor vinde exclusiv pe carduri de plastic personalizate. La ora actuală titlurile de călătorie pentru categoriile de persoane amintite se comercializează atât pe bilete de hârtie, cât şi pe carduri eletronice. „Noul sistem va permite o mai bună repartizare a resurselor societăţii, deoarece validările cardurilor vor oferi informaţii importante despre gradul de încărcare a mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie şi despre fluxurile de călători din oraş. De precizat este faptul că trecerea treptată a vânzării tuturor titlurilor de călătorie pe carduri de transport a fost o măsură anunţată şi asumată încă din anul 2015, iar RATBV S.A. a lăsat clienţilor săi o perioadă suficient de lungă pentru familiarizarea cu sistemul electronic de validare a călătoriilor”, susține conducerea RATBV.
Preţul efectiv al unei călătorii pentru pensionari sau persoane vârstnice rămâne tot la nivelul de 1 leu/călătorie/50 de minute.   Astfel, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Braşov nr. 606 / 22 decembrie 2016, modificată şi republicatăprin H.C.L. nr.417/25.07.2018, continuă să beneficieze de călătorii reduse cu 50% faţă de valoarea nominală a preţului călătoriei, pe bază de călătorii încărcate pe cardul de transport eliberat de RATBV S.A., pe toate liniile de transport (inclusiv linia 20), persoanele vârstnice care au împlinit 65 de ani şi pensionarii, indiferent de vârstă, cuantumul sau categoria pensiei, care au domiciliul în municipiul Braşov. Cardul de transport personalizat şi netransmisibil se va acorda după prezentarea buletinului/cărţii de identitate (în cazul persoanelor care au împlinit 65 de ani) sau a buletinului/cărţii de identitate şi a cuponului de pensie din luna anterioară, în original (în cazul pensionarilor cu vârsta sub 65 de ani).
Orice modificare a condiţiilor iniţiale de acordare a cardului de transport se va comunica de către persoanele beneficiare, în termen de 30 de zile de la data apariţiei schimbărilor, la centrele de vânzare RATBV S.A., în vederea scanării documentelor valabile. Încărcarea cardului de transport se va realiza după achitarea contravalorii a două călătorii cu 50% reducere (tarif total de2 lei)pentru traseele din municipiu, respectiv după achitarea contravalorii unei călătorii cu 50% reducere(tarif  de 2,50 lei) pentru traseul liniei 20. Posesorii acestui tip de card vor putea circula pe baza cardului, a cărui validare este obligatorie la fiecare urcare în mijloacele de transport, având asupra lor buletinul/cartea de identitate şi, atunci când este cazul, cuponul de pensi eîn original.
Emiterea iniţială a cardurilor personalizate este gratuită, însă în cazul pierderii, furtului sau distrugerii se poate solicita un nou card doar după achitarea taxei aferente, în valoare de 3 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button