Expres

BRAŞOV. „Proiectul Aeroportului este privat în mod nedrept de finanţare de la Guvern”

 

În contextul protestului de duminică seară, când circa 200 de persoane au ieșit duminică seară în fața clădirii care găzduiește Prefectura și Consiliul Județean, pentru a-și exprima nemulțumirea față de faptul că nu există aeroport la Brașov, acuzând toate partidele, dar mai ales guvernele care s-au succedat la Bucureşti,  preşedintele CJ, Adrian Veştea (foto), a ţinut să reitereze faptul că „demersurile administrației județene sunt în grafic”.

Într-un comunicat remis presei cu puţin timp în urmă, Adrian Veştea afirmă: „Consiliul Județean Brașov continuă parcursul legal și procedural în realizarea proiectului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav care rămâne principalul obiectiv de investiții aflat în curs de derulare în județul nostru. Demersurile administrației județene sunt în grafic, în ciuda unor informații vehiculate în spațiul public, care încearcă să pună sub semnul întrebării acțiunile noastre”.

Concret, CJ Brașov a definitivat procedura de achiziție publică în vederea desemnării firmei care va revizui Planul Urbanistic Zonal al Aeroportului. Contractul a fost semnat în luna septembrie și are termen de execuție patru luni calendaristice. Procedura de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va realiza procedurile de zbor și determinarea echipamentelor de navigație este în desfășurare, cu termen-limită de depunere a ofertelor 5 octombrie 2017. Experții SC SEARCH CORPORATION SRL au definitivat măsurătorile topografice și cele pentru soluția de preluare a apelor pluviale colectate de pe suprafețelor de mișcare și vor preda Proiectul Tehnic pentru Calea de rulare Alfa, apron și canalizările aferente, în 27 septembrie. „După avizarea proiectului în Comisia Tehnico-Economică a CJ Brașov, proiectul va fi supus avizării Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) după care putem demara procedurile de achiziție publică în vederea începerii construcțiilor”, se arată în comunicat.

În acelaşi timp, experții IPTANA SA au depus spre avizare la AACR Master Planul de dezvoltare a aeroportului, document care vizează dezvoltările pe termen mediu și lung, inclusiv legăturile cu viitoarele căi de comunicații rutiere rapide (autostrăzi), cât și cu rețeaua de cale ferată. Pentru a urgenta demararea lucrărilor de amenajare a pârâului Bârsa de către Administrația Bazinală Apa Olt, conducerea executivă a CJ Brașov a avut o întâlnire cu Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, precum și două întâlniri cu conducerea executivă a Administrației Naționale Apele Române.
De asemenea, s-a realizat procedura de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va realiza studiul de fundamentare cu privire la abordarea finalizării obiectivului. Licitația a fost finalizată, însă rezultatul a fost contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. După ce contestația va fi soluționată și rezultatul licitației va rămâne definitiv, studiul va fi gata în 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a contractului. Nu în ultimul rând, la începutul acestei luni, oficiali ai provinciei Hunan din China au solicitat vizitarea amplasamentului viitorului aeroport și în urma vizitei pe teren și-au manifestat intenția de a participa la o viitoare licitație ce vizează concesionarea investiției. „Aspectele menționate mai sus sunt etape obligatorii de parcurs, deoarece ele țin de tot ce înseamnă proiectarea viitorului aeroport”, a precizat şeful administraţiei judeţene, adăugând că, odată ce aceste studii sunt realizate, se poate trece la execuția propriu-zisă a următoarelor obiective:

  • terminal pasageri (3600 mp)
  • clădire energetică
  • remiza PSI
  • posturi control acces
  • gospodărie de apă
  • turn de control
  • parcare auto și drum acces terminal (163 locuri de parcare pentru autoturisme și 7 locuri pentru autocare/autobuze)
  • drum tehnologic perimetral și accese la echipamente de radionavigație
  • drumuri tehnologice interioare
  • post trafo turn de control
  • împrejmuiri și porți
  • rețele interioare în aeroport
  • stație epurare Monobloc
  • casete b.a. Beselcin
  • deviere canal colector Beselcin
  • casiu nord + sud – pistă
  • cale de rulare Alfa (lățime portantă: 23 m; acostamente: 2 x 7,5 m)
  • platformă parcare aeronave
  • balizaj – construcții și instalații
  • amenajare protecții cămine canalizație balizaj
  • canalizare pluvială pa pista de decolare-aterizare și amenajări de protecție la acostamente conform normelor EASA
  • amenajare de protecție la cămine canalizare pluvială
  • amenajare bandă pistă conform normelor EASA
  • platforme antisuflu.

„Administrația județeană a alocat în bugetul propriu al Județului Brașov pe anul 2017 suma de 47,134 milioane lei pentru continuarea investițiilor la aeroport. Abordarea Consiliului Județean Brașov cu privire la acest proiect este totalmente transparentă! Toate informațiile privind proiectul Aeroportului sunt publice și pot fi vizualizate pe site (nota red.: accesând acest link). Conducerea Consiliului Județean Brașov este hotărâtă să finalizeze acest proiect în actualul mandat, în ciuda oricăror piedici. Desigur, faptul că Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu este inclus în Master-Planul național în domeniul transporturilor îl privează în mod nedrept de finanțările pe care guvernul le-ar putea aloca, însă noi încercăm să găsim sursele financiare necesare finalizării acestui obiectiv pe care comunitatea brașoveană și nu numai îl așteaptă de ani de zile”, a punctat Adrian-Ioan Veștea, preşedintele Consiliului Județean Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare