Expres

BRAȘOV. Primele troleibuze poloneze marca Solaris vor ajunge în oraș la primăvară

  • WhatsApp Image 2020-01-13 at 14.38.45_276992.jpeg
 

Primele troleibuze din totalul celor 26 pe care firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A. le va livra municipiului Brașov vor ajunge în oraș în primăvară. Toate autovehiculele au intrat în producție, lucrându-se la partea de caroserie, iar de luna viitoare va începe producția și montajul componentelor electrice, produse de Skoda Electric.

Potrivit reprezentanților Solaris, primele troleibuze din contract vor ajunge la Brașov în lunile aprilie-mai, iar până la finalul lunii iulie vor fi livrate toate.

Cele 26 de troleibuze vor fi folosite de RATBV pe liniile 1, 2, 6 şi 31, din municipiul Brașov.

„Aceste troleibuze vor asigura legătura centrului orașului cu 4 dintre cartierele Brașovului, Astra – zona Saturn, Valea Cetății, Triaj și Tractorul. Pe lângă aceste troleibuze, din aprilie vor începe să vină și primele autobuze electrice produse în Cehia. La acestea se adaugă alte 20 de autobuze electrice, pentru care avem termen pentru depunerea ofertelor în 22 ianuarie, precum și cele 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid, la care așteptăm semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Odată cu finalizarea acestor achiziții, cartierele orașului vor fi legate între ele cu un transport modern și prietenos cu mediul (…)”, a declarat primarul George Scripcaru.

Troleibuzele Solaris Trollino 18 (de 18 metri, articulate) au o capacitate de 137 de călători, dintre care 40 pe scaune, și vor veni dotate cu sistem de informare a pasagerilor cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, două unități de aer condiționat pentru pasageri și una pentru șofer, două display-uri pentru anunțuri și reclame, patru validatoare, prize USB pentru încărcarea telefoanelor și a altor dispozitive mobile, wifi.

Articole asemănătoare

Troleibuzele sunt dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite vehiculelor să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară.

Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, autovehiculele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de 7 centimetri. Articulația este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, motorul având minimum 240 kW (aproximativ 320 cai putere). Viteza maximă a fiecărui troleibuz poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul va avea un limitator de viteză ajustabil (ASL) astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h. troleibuzele vor fi verzi, la fel ca autobuzele noi din flota RATBV.

Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, din care 2% reprezintă contribuția Municipiului Brașov și 98% fonduri nerambursabile.

Finanţarea nerambursabilă pentru achiziţia celor 26 troleibuze este asigurată prin POR 2014-2020, urmare a aprobării proiectului „Achiziţia de mijloace de transport public- troleibuze”, depus de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în parteneriat cu Municipiul Braşov. Contractul de furnizare a celor 26 de troleibuze a fost semnat pe 1 iulie 2019.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Ține RATBV la secret problemele cu noile autobuze sau sunt acuzații nefondate? Aeroterme pentru șoferi, ca să nu mai înghețe


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button