Expres

BRAȘOV. Primarul Allen Coliban, prezent la manifestația pentru ucraineni / CATTIA devine centru de colectare donații (VIDEO)

  • manifestatie Ucraina_294922.jpg
  • manifestatie Ucraina4_294925.jpg
  • manifestatie Ucraina1_294923.jpg
  • manifestatie Ucraina2_294924.jpg

Peste 200 de persoane au ieșit sâmbătă seară în fața Prefecturii Brașov la o manifestație de solidaritate cu poporul ucrainean, greu încercat în aceste zile. Au fost brașoveni, dar și ucraineni rezidenți la Brașov, care au plâns, au strigat, de revoltă și cerând ajutor, și au cântat în limba maternă. Și cu toții, români și ucraineni, purtând steagul țării vecine, au condamnat acțiunile militare ruse și pe cel care le-a ordonat, Vladimir Putin. S-a scandat: „Slava Ucraina!”, „Trăiască Ucraina!”, „Putin criminalul!” (video aici și aici).

„Suntem aici să susținem mobilizarea armatei ucrainene. Suntem aici să susținem poporul ucrainean. Suntem aici să arătam solidaritate față de cei care luptă acolo și față de mamele și copiii care au fost nevoiți să părăsească țara din fața bombelor și gloanțelor. Suntem aici ca să arătăm că ne pasă de Ucraina care, în acest moment, luptă pentru libertatea ei, dar și pentru libertatea Europei“, a declarat, pentru Radio România Brașov FM, activistul civic brașovean Radu Hossu, inițiatorul manifestației (detalii: BRAȘOV. Manifestație pentru ucraineni).

Manifestanții au ajuns în marș în Piața Sfatului, acolo unde de pe Tâmpa se vedea inscripția BRAȘOV iluminată în culorile steagului Ucrainei.

„Brașovul este un oraș solidar în vremuri de nevoie, lucru care reiese din prezența numeroasă de astăzi din stradă, cât și din toate semnalele pe care le primim. Primim foarte multe mesaje despre cum am putea ajuta, legate de posibilitatea de a prelua refugiați. Am centralizat multe dintre aceste oferte astfel încât suntem pregătiți să preluăm inclusiv cazuri speciale undeva la aproximativ 500 de camere oferite în acest scop. De asemenea, de luni, vom organiza un centru de preluare. Punem la dispoziție spațiul de la CATTIA pentru organizații care pot și vor să se implice în acest sens astfel încât toate materialele, toate donațiile către Ucraina să fie sortate, să fie triate și să fie organizate, în mod eficient, convoaiele de transport”, a declarat, pentru aceeași sursă, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, prezent la acțiunea de sâmbătă.

Foto și video: Radu Hossu

Citiți și:

BRAȘOV. Dacă vreți să donați măcar din timpul vostru pentru refugiații ucraineni

BRAȘOV. Allen Coliban: „Este vorba despre umanitate, demnitate, democrație” (VIDEO)

BRAȘOV. Solidaritate cu Ucraina


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button