Expres

BRAŞOV. Primăria va finanţa construirea aeroportului

  • IMG_9486_211191.JPG
  • IMG_9498_211197.JPG
  • IMG_9500_211199.JPG
  • IMG_9485_211190.JPG
 

Municipiul Brașov va intra oficial drept partener alături de Consiliul Județean în proiectul aeroportului, urmând să devină acționar majoritar, pentru că va veni cu banii care lipsesc. CJ a cheltuit 24,7 milioane de euro în zece ani şi a realizat doar pista. Aproximativ 30 de milioane de euro sunt necesare pentru finalizare.

La iniţiativa prefectului Braşovului, Ciprian Băncilă, instituţia a găzduit astăzi o conferinţă de presă comună a Consiliului Judeţean şi Primăriei Braşov. Tema principală a fost proiectul aeroportului (Internaţional) Braşov – Ghimbav, din care a fost realizată doar pista, iar în ultimul an şi jumătate s-au făcut doar lucrări de conservare, din cauza problemelor legate de terenul pe care se realizează, dar mai ales din cauza lipsei finanţării.

S-au cheltuit 24,7 milioane euro, mai trebuie alte 30 milioane

Mariana Câju, vicepreședinta CJ Brașov cu atribuții de președinte, a precizat că în 10 mai firma Iptana va prezenta studiul de fezabilitate actualizat pentru acest proiect, dar deja, din estimările specialiștilor, suma necesară pentru finalizarea investiţiei se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, adică mai mult decât a investit CJ în aproape zece ani. Administraţia judeţeană are doar 3,5 milioane de euro dintr-un credit contractat pentru aeroport şi pentru reabilitarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi nu se mai poate împrumuta, având gradul de îndatorrare prea mare. De aceea, soluţia identificată din ianuarie a fost asocierea cu municipalitatea Braşov. Primarul George Scripcaru a cerut atunci o situaţie a sumelor deja cheltuite şi o estimare a fondurilor necesare, iar Consiliul Local şi Consiliul Judeţean au aprobat, în şedinţele de plen de la începutul lui februarie, hotărâri în care îşi dădeau acordul de principiu pentru asociere. „În vederea concretizării acestui parteneriat, am pus la dispoziția Primăriei Brașov sumele care au fost cheltuite în ultimii 10 ani de către Consiliul Județean pentru acest proiect, faptul că mai avem disponibil un credit de 3,5 milioane de euro pentru a continua acest proiect, astfel încât am decis ca Municipiul Brașov să devină acționar majoritar în această asociere, cu 51%, întrucât CJ Brașov are un grad de îndatorare mare și nu va putea realiza singur acest obiectiv. Ne-am propus ca la finele acestei luni, atât în plenul CJ, cât și în cel al Consiliului Local să fie votate hotărârile prin care acest parteneriat să fie concretizat. Pe 10 mai vom avea definitivate de către Iptana și costurile necesare finalizării obiectivului, dar din estimările de până acum, suma necesară pentru finalizare este mai mare decât investiția inițială, respectiv aproximativ 30 de milioane de euro”, a explicat Mariana Câju.

Municipiul poate contracta un credit

Primarul George Scripcaru a subliniat faptul că proiectul s-a poticnit pentru că avea o problemă de finanțare şi că municipiul se poate implica exact pe această componentă, pentru că are un grad redus de îndatorare. „Am deschis discuții cu finanțatori, fiindcă tocmai ce am încheiat de achitat un credit pe care l-am avut la BERD pe componenta de transport public. Astfel, gradul de îndatorare al municipiului Brașov a coborât sub 5% și putem contracta un credit în vederea continuării lucrărilor la aeroport. Totodată, a doua linie de finanțare pe care o vom accesa este tot pentru partea de dotare a transportului public și vom aveam discuții cu cei de la BERD, dacă accesăm la pachet aceste credite”, a precizat Scripcaru. „Vom stabili o echipă de implementare, care să facă pașii următori într-un mod profesionist, nu să se ocupe de un proiect de o asemenea anvergură un director dintr-o instituție sau un șef de serviciu. Trebuie să fie o structură profesională care să lucreze împreună cu specialiștii și proiectanții”, a precizat primarul.

„Să nu ne mai plângem că cei de la Bucureşti nu vor să ne ajute!”

Edilul-şef a mai subliniat faptul că proiectul a fost inclus în Planul de Mobilitate al întregii zone metropolitane Braşov, tocmai pentru că Masterplanul general  al Ministerului Transporturilor nu îl cuprinde. „Este un obiectiv de interes județean și regional şi în acest plan de mobilitate există o prevedere prin care municipiul Brașov și celelalte entități din zona metropolitană, 14 localități și CJ Brașov, pot accesa o finanțare în vederea concretizării acestui obiectiv. Indiferent ce va fi după alegeri, trebuia lăsată o strategie la care cei care vin să se raporteze, pentru a ști în ce direcție trebuie să se îndrepte. Nu trebuie să ne mai plângem că cei de la București nu vor să ne ajute, atâta timp cât noi pe plan local nu știm ce vrem și nu facem pașii așa cum trebuie. De aceea nici nu ne bagă în seamă la Bucureşti”, a punctat primarul Brașovului. Pe lângă finanțare, municipiul Brașov ar urma să intre în acest parteneriat și cu un teren de 5 hectare, aflat în vecinătatea obiectivului, care va putea fi folosit pentru dezvoltarea ulterioară.

Parlamentarii, chemaţi să rezolve problema terenului

Proiectul Aeroportului are şi o altă piedică majoră. Anul trecut, Parlamentul a aprobat Legea 297/2015 privind transferul celor 200 de hectare de la Institutul Cartofului către Consiliul Județean (după ce aplicabilitatea de cinci ani a vechiului act normativ expirase în iunie 2014), însă în actul normativ s-au strecurat unele greșeli în numerele cadastrale pentru parcele. Reprezentanţii CJ au considerat că rezolvarea ar putea sta fie în schimbarea anexei la lege, fie printr-o Ordonanţă de Urgenţă care să scoată din discuţie Institutul Cartofului şi să reglementeze situaţia. Din păcate, este nevoie de un nou proiect de lege care să facă acele corecţii. Vicepreședintele CJ Brașov Mariana Câju a precizat că împreună cu aparatul de specialitate al instituției a fost pregătit proiectul de lege necesar în acest sens, precum și anexele corecte, care conțin numerele cadastrale ale parcelelor de terenuri ce vizează acest schimb. „Pașii sunt foarte simpli și ușor de implementat, de aceea domnul prefect i-a invitat pe parlamentarii braşoveni ca să susțină cu toții acest proiect, care este făcut de entitățile implicate și nu doar de un parlamentar”, au explicat reprezentanţii CJ şi ai Primăriei Braşov.

De altfel, împreună cu specialiştii de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI), invitaţi şi ei la conferinţa de presă, au fost puse la punct și aspectele legate de problemele cadastrale privitoare la transferul de teren de la Institutul Cartofului pentru Aeroport. „Trebuie să armonizăm lucrurile și să discutăm despre lucruri concrete, să nu avem doar o pistă, ci să ducem proiectul la bun sfârșit. Tocmai de aceea mi-am asumat rolul de mediator și aș vrea să ne întâlnim săptămânal pentru a vedea cum am avansat. Trebuie să avem un concept integrat, să existe consens și să avem o abordare pentru Brașov, indiferent de culoarea politică. Următorul pas va fi să îi convoc pe parlamentari, în vederea modificării Legii 297/2015 prin care s-a făcut transferul de terenuri”, a punctat prefectul Ciprian Băncilă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button