Expres

BRAȘOV. Primăria anunță o vară plină de evenimente artistice

  • WhatsApp Image 2021-02-26 at 13.46.56_286594.jpeg
 

Primăria Braşov continuă tradiţia evenimentelor în aer liber susţinute instituţiile culturale din subordinea municipalităţii. Cele mai multe spectacole vor fi în Piaţa Sf. Ioan, în Piaţeta Brassai, în cartierul Bartolomeu – Avantgarden, dar şi chiar la AFI Mall. Accesul la toate spectacolele este gratuit, cu respectarea prevederilor legale privind restricţiile impuse de pandemie.

Viceprimarul Braşovului, Flavia Boghiu (foto 2), a anunţat că anul acesta vor fi 30 de spectacole, care se vor desfăşura în mai multe locuri decât în anii precedenţi.

Programul artistic pregătit de cele două instituţii de cultură este unul care se adresează tuturor iubitorilor de muzică, nu doar celor care merg regulat la concertele Operei şi Filarmonicii, susţine viceprimarul Braşovului. Opera Braşov le va oferi spectatorilor „Gala Verdi”, dar şi „Gala Eugen Doga”, spectacol de balet, dar şi spectacolul pentru copii „Povestea păpuşilor şi a prinţesei Maya”. Şi Filarmonica vine cu un program variat, dedicat tuturor iubitorilor de muzică de calitate, de la jazz, la muzică din filme, „360 de ani de muzică în 3.600 de secunde”, la muzică din perioada interbelică.

Aşa cum am promis, vom avea o vară plină de evenimente în Braşov – a început stagiunea de vară atât la Filarmonica Braşov, cât şi la Operă. Noutatea în acest an este că majoritatea evenimentelor şi concertelor se vor ţine în aer liber. Întreg oraşul, atât zona de centru, cât şi cartierele vor fi împânzite cu evenimente pentru braşovenii de toate vârstele şi pentru turişti, deopotrivă. Vom avea concerte de jazz, vom avea concerte de muzică clasică, muzică interbelică şi chiar şi muzică de film. Cele peste 30 de evenimente care se vor desfăşura în această vară, sunt organizate de către filarmonică şi operă şi vor avea loc în Piaţa Sfântul Ioan, în Piaţa Brassai, în Avantgarden-Bartolomeu, chiar şi în Centrul Civic, pe terasa mall-ului şi în alte locuri, în care până acum nu se întâmplau astfel de evenimente. Acestora li se adaugă evenimentele şi concertele organizate de către operatorii culturali prin proiectele finanţate de către Primăria Braşov”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

De precizat că şi anul trecut, forţate de restricțiile care au închis sălile, instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov au organizat spectacolele în aer liber (Teatrul Sică Alexandrescu, Teatrul Arlechino şi Filarmonica au avut spectacolele la Bastionul Ţesătorilor, iar Opera în curtea instituţiei). De asemenea, anii trecuţi, Opera şi Filarmonica aveau câteva concerte estivale în Piaţa Sfatului, iar actorii de la Teatrul Arlechino susțineau spectacole prin parcurile din cartiere.

PROGRAMUL STAGIUNII ESTIVALE 2021

IULIE
Piaţa Sf. Ioan
– 10 iulie, ora 19.00 – Concertul simfonic ,,360 de ani de muzică în 3600 de secunde”, solist violonistul Florin Ionescu-Galaţi (Filarmonica Braşov);
– 11 iulie, ora 19.00 – Concert ,,Opereta, dragostea mea” (Opera Braşov).

Piaţa Sf. Ioan
– 17 iulie, ora 11.00 – „Povestea păpuşilor şi a prinţesei Maya”, spectacol pentru copii (Opera Braşov);
– 17 iulie, ora 19.00 – Muzică interbelică, dirijor: Radu Popa, solistă: Luiza Zan (Filarmonica Braşov);
– 19 iulie, ora 19.00 – Recital de vioară, violoncel şi pian, Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel şi Ioan-Dragoş Dimitriu – pian (Filarmonica Braşov).

Bartolomeu – Avantgarden
– 21 iulie, ora 19.00 – Recital Cvartetul Impressione, invitat Ovidiu Nauncef – percuţie.

Piaţa Sf. Ioan
– 24 iulie, ora 19.00 – Muzică de film, solist Filip Papa, dirijor Gian Luigi Zampieri (Filarmonica Braşov);
– 25 iulie, ora 19.00 – Concert Anatoly (Opera Braşov).

Bartolomeu – Avantgarden
– 25 iulie, ora 19.00 – VlogOnCello, concert al violoncelistului Radu Croitoru (Filarmonica Braşov).

Piaţa Sf. Ioan
– 27 iulie, ora 19.00 – Tuesday’s Jazz, cu Urban Trio (Filarmonica Braşov);
– 28 iulie, ora 19.00 – Ansamblul de muzică veche Codex – Filip Ignac – flaut, Makcim Fernandez Samodaiev – violoncel şi Monica Florescu – pian (Filarmonica Braşov);
– 29 iulie, ora 19.00 – Recital Gaudeamus Quartet Filarmonica Braşov, 35 de ani de activitate, invitat Mariano Castro – pian; Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă, Ştefan Neagoe – violoncel (Filarmonica Braşov).

AFI Mall
– 31 iulie, ora 19.00 – Reverse Flashmob, dirijor: Cristian Oroşanu (Filarmonica Braşov).

AUGUST
Piaţa Sf. Ioan
– 1 august, ora 19.00 – PlaCello, concert de 6 violoncele, invitat special Blaise Déjardin (Filarmonica Braşov).

Piaţa Brasssai
– 6 august, ora 19.00 – Sonoro, concert simfonic (Filarmonica Braşov).

Piaţa Sf. Ioan
– 10 august, ora 19.00 – Tuesday’s Jazz, cu Bourbon Jazz Unit (Filarmonica Braşov);
– 12 august, ora 19.00 – concert Trio Larson, Catalina Bordeanu – pian, Mircea Marian – violoncel, Andreea Greluş – vioară (Filarmonica Braşov);
– 13 august, ora 19.00 – Proiecţie de film mut, cu coloana sonoră live, cu solist Alexandru Anastasiu – percuţie (Filarmonica Braşov);
– 14 august, ora 19.00 – Elixirul dragostei în concert (Opera Braşov);
– 17 august, ora 19.00 – Tuesday’s Jazz, cu Robert Patai (Filarmonica Braşov);

Bartolomeu – Avantgarden
– 20 august, ora 19.00 – Recital Cvartet concert, Dănuţ Manea – vioară, Alexandru Hamzea – vioară, Luiza Balint – violă, Florin Craiu – violoncel (Filarmonica Braşov);

Piaţa Sf. Ioan
– 21 august, ora 19.00 – Gala Doga, soliştii, corul şi orchestra Operei Braşov şi Orchestra Filarmonicii Braşov;
– 22 august, ora 19.00 (este în discuţie şi Piaţa Sfatului) – Gaudeamus Quartet şi Laura Bretan (Filarmonica Braşov);

– 28 august, ora 19.00 – Concert ,,Femeia, eterna poveste”, invitat Andrei Tudor (Opera Braşov);

SEPTEMBRIE
Sala Patria
– 3 septembrie – Fanfara Forţelor armate terestre SUA

Piaţa Sf. Ioan
– 4 septembrie, ora 19.00 – Spectacol de balet, invitată Anca Pârlea (Opera Braşov);

Bartolomeu – Avantgarden
– 9 septembrie – Recital cvartet Unissono (Filarmonica Braşov).

Piaţa Sf. Ioan
– 11 septembrie, ora 19.00 – Gala Verdi, soliştii, corul şi orchestra Operei Braşov.
– 12 septembrie, ora 19.00 – Koszika and The Hotshots, Transylvanian Symphonic Tales, dirijor Vaughn Roberts şi Orchestra Filarmonicii Braşov;
– 20 – 22 septembrie, ora 19.00 – Festivalul Muzicii Croate, în colaborare cu Ministerul Culturii Croat, concerte de jaz cu Elvis Stanic Group, Saxophone Quartet Papandopulo, Zvjezdan Ružić Sextet.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button