BRAȘOV. Prima zebră la Zoo. Și ea va sta în carantină
În luna iulie va ajunge la Grădina Zoologică Brașov o zebră Grant (Equus quagga boehmi), de 2 ani, donație de la Zoo Zagreb, a anunțat viceprimarul Laszlo Barabas. Grădina Zoologică Brașov face demersuri ca în perioada următoare să mai aducă un mascul și o femelă, care vor fi adăpostiți în țarcul în care erau caii. Este prima dată în istoria Zoo Brașov când în colecția de specii de animale se va număra și zebra.
În paralel, Grădina Zoologică este în discuții pentru a aduce în țarcul de zebre și 2-3 pui de struți, astfel încât cele două specii să se acomodeze una cu cealaltă. Conform reglementărilor în domeniu, animalele noi sunt ținute o perioadă de 30 de zile în carantină, astfel că zebra va putea fi văzută de vizitatori începând cu luna august.
Citiți și:
BRAȘOV. Caii și poneii de la Zoo, folosiți pentru hipoterapia persoanelor cu autism
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.