Expres

BRAȘOV. Prima „zebră inteligentă” din oraș va fi, în cele din urmă, pe Bulevardul Saturn

 

Prima trecere de pietoni „inteligentă” din municipiul Brașov nu va mai fi amenajată pe strada 13 Decembrie (la Lidl), așa cum hotărâseră inițial reprezentanții Primăriei și ai companiei care administrează iluminatul public din oraș, ci pe Bulevardul Saturn, în zona stației RAT „Cometei” (blocul potcoavă).

Lucrările de transformare a „zebrei” respective într-una „inteligentă” au început săptămâna aceasta, fiind montați stâlpii de iluminat, care sunt reflectorizanți și au lampadare cu LED. Astfel de stâlpi au mai fost montați la o trecere de pietoni de pe strada Independenței, unde urma să fie amenajată tot o „zebră inteligentă”, dar în final au fost montate semafoare.

Proiect pilot

Administratorul public al Municipiului Brașov, Miklos Gantz, a precizat că, în cazul în care vremea va fi favorabilă, zilele viitoare vor fi montați senzorii de mișcare de pe sâlpi și corpurile de avertizare luminoase cu LED din asfalt (sistemul cu LED este vizibil de la o distanță de 1,5 kilometri).

„Sperăm să montăm toate elementele, astfel ca sistemul să devină funcțional până de Paște. Este un proiect pilot, care este realizat pe cheltuiala companiei care administrează iluminatul public din Brașov. Locația a fost aleasă ținând cont de mai mulți factori, dimensiunile arterei de circulație, este un bulevard cu 2 benzi pe sens, este în apropierea unei stații de autobuz și nu este semaforizată, lucru necesar pentru a vedea cât de eficient este acest sistem”, a precizat administratorul public al Brașovului. Potrivit acestuia, trecerea va fi monitorizată câteva luni, „apoi, în funcție de rezultatele monitorizării, vom vedea dacă poate fi o alternativă viabilă și pentru alte treceri de pietoni din municipiul Brașov”.

Trecerea de pietoni „inteligentă” va avea de ambele părți ale străzii stâlpi de iluminat cu senzori de mișcare, pentru ca în momentul în care o persoană va dori să traverseze și va intra în raza de acțiune a senzorului, intensitatatea becului să crească. Tot atunci se vor aprinde și două șiruri de LED-uri care vor fi montate de-a lungul străzii, pe o parte și pe alta a „zebrei”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button