Expres

BRAȘOV. Președintele Iohannis nu mai vine la FOV, rămâne doar înaltul patronaj

 

Organiizatorii Forumului Orașelor Verzi (FOV) de la Brașov au anunțat modificări în agenda de vineri a conferinței internaționale de politici publice de mediu, care a început de ieri. Deși evenimentul se desfășoară sub  înaltul patronaj al Președinției, președintele Klaus Iohannis nu poate ajunge la conferință și va fi reprezentat de consilierul de stat din departamentul de climă și sustenabilitate, Alexandra Bocșe.

Conform anunțului inițial, președintele urma să fie prezent la Brașov chiar în deschiderea conferinței FOV, joi, 9 septembrie (apoi se amânase prezența pentru vineri, 10 septembrie), pentru a promova un nou proiect de protecție a mediului în România, „Rețeaua Națională a Ariilor Naturale Urbane“, proiect inițiat de Asociația Parcul Natural Văcărești și care vizează documentarea, cartografierea și promovarea a 10 arii naturale în marile orașe ale țării și alte 5 în spațiul urban și peri-urban al Bucureștiului, pornind de la modelul Parcului Natural Văcărești.

„De asemenea, programul primarilor Sibiului și ai sectorului 6-București s-a modificat și nu pot ajunge la Brașov. În schimb, în secțiunea dedicată spațiilor verzi urbane va vorbi primarul municipiului Târgu-Mureș, Soos Zoltan”, a mai anunțat Nicoleta Cârjan, coordonatorul FOV.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button