BRAȘOV. Premieră la premiere: elevi și profesori recompensați cu bani și produse
Colegiul „Nicolae Titulescu” a avut în acest an o festivitate de premiere inedită, deoarece pe lângă elevii cu medii bune la învăţătură, au primit premii interesante și alți elevi şi profesori. Iar acestea nu au fost simbolice, ci recompense în bani și produse.
Ideea a fost propusă şi aprobată la şedinţa din luna aprilie a Consiliului de Administratie, iar ulterior s-a format şi echipa care a făcut acest proiect posibil, formată din: Nicoleta Ştiucă – director, Iuliana Chiribuţă – secretar, Radu-Valentin Paul – reprezentant al Consiliului Local în CA (la acea vreme), şi Nicoleta Lupu, preşedintele Asociaţiei Părinţilor.
Astfel, la finalul acestui an şcolar, dintre elevi au fost premiaţi:
– Cei cu cea mai bună frecvență, fără vreo absență motivată sau nemotivată:
Cont Denisa Patricia
Burnariu Ioana
Veltan Alexia
Facaoaru Cosmin
Popovici Raluca Mihaela
Huhu Alexandru
Pintilie Sorin Marian
Plescan Roxana
Stoica Sorin
Popescu Adina
– cei implicați activ în viața școlii:
Balmuș Andreea – președinta consiliului școlar al elevilor
Lupu Teodora Maria – cel mai implicat șef de clasă
Surprizele sunt interesante şi la premierea profesorilor, acolo unde au ieşit în evidenţă:
– Profesori implicați – cei care au desfășurat în beneficiul școlii mai multe activități școlare și/sau extrașcolare neremunerate, în afara orelor de program, respectiv sâmbăta și duminica:
– Neuiu Elena – a făcut muncă de administrator de patrimoniu până când s-a putut angaja o persoană
– Mocanu Cristina – a răspuns în timpul pandemiei de situația sanitară a școlii
– Grigoraș Elena – face parte din cele mai multe comisii ale școlii
– Drăgan Carmen – a gestionat Proiectul Rose la nivelul școlii
– Radu Adrian – implicare deosebită în activitatea sportivă a școlii, prin comisia sport și arte
– Pacu Georgeta – gestionează examenele de vara și este un profesor de franceză remarcabil și un diriginte foarte apreciat de copii
– Valtizan Constanța – a gestionat predarea online la nivel de școală în timpul pandemiei
– Spiridon Evelina – implicare deosebită în comunitate
Profesori Zâmbet – cei care întrețin buna-dispoziție între colegi și la clasă (votați de colegi și de elevi)
– Man Dorel
– Popa Constantin
– Știucă Nicoleta
Profesioniștii –din rândul personalului didactic auxiliar sau nedidactic, care și-au făcut foarte bine datoria în anul școlar curent:
– Feltscher Irina – a gestionat exemplar bursele școlare și dotarea școlii cu echipamentele necesare în pandemie
– Potârniche Paul – inginer de sistem care a contribuit fantastic de mult la gestionarea logisticii IT pentru predarea în online pe timp de pandemie
Prof. Nicoleta Ştiucă (foto 3, prima din stânga), directoarea Colegiului „Nicolae Titulescu”, a spus că este fericită pentru că a reuşit să pună în practică acest proiect, dar vrea ca anul viitor să pornească mai repede strângerea fondurilor pentru ca premierea să fie şi mai motivantă. „Ne-am bucurat cu toţii foarte tare şi a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea, asta pentru că am ştiut doar noi de aceste premieri speciale. Ţinând cont că este primul an în care facem asta şi este o premieră, cel puţîn la nivel local, suntem mai mult decât multumiţi cu ceea ce am realizat, iar la anul sperăm să repetăm cel puţin cât am reuşit anul acesta, deşi ne dorim să facem şi mai mult. Ţinta noastră a fost 9.000 lei și am reușit să strângem 5.400 lei și mai multe pachete cu produse. Premianţii nu ştiau de aceste premii, deoarece dorim să încurajăm motivaţia intrinsecă, aşa că au avut o surpriză plăcută”.
Directoarea Colegiului „Nicolae Titulescu” a adăugat că este extrem de important ca, în perioada şcolii, atât elevii, cât şi profesorii să simtă că sunt importante şi apreciate în viaţă şi alte calităţi. „Ne-am dorit foarte tare să evidenţiem faptul că în şcoală, pe lângă activităţile şcolare, sunt apreciate şi implicarea, umanitatea, empatia, disponibilitatea de a ajută chiar şi atunci când nu primeşti ceva material în schimb. Considerăm că trebuie să ne educăm elevii prin puterea exemplului şi să realizăm că şcoala nu înseamnă doar materie, ci şi o maturizare într-o formă corectă, astfel că, atunci când termină liceul şi elevul împlineşte vârsta majoratului, să avem în faţă un adult de care să fim mândri. De asemenea, ne-am îndreptat atenţia şi faţă de profesori, pentru că ei sunt cei care care pot influenţa toate acele calităţi pe care ni le dorim la un adult în dezvoltare şi pot face mai atractivă şi interesantă prezenţa elevului la ore cât şi implicarea acestuia în programul şcolar sau în activităţi ale comunităţii din care facem cu toţii parte”.
Cel care a impulsionat și încurajat lansarea acestui proiect a fost Radu Paul, pe atunci reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administrație. Partea lui de implicare directă în proiect a fost să strângă banii necesari, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea comunităţii oamenilor de afaceri din Braşov, care au susţinut această idee.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.