Expres

BRAȘOV – Predeal. O ursoaică și un pui de urs, în pericol?!

 

Astăzi, după-amiază, a avut loc, la Prefectura Brașov, o ședintă a Comitetului pentru Situații de Urgență, pe tema ursului/urșilor care își face/fac apariția, de câteva zile, în zona pârtiei Clăbucet și pe străzi din stațiunea Predeal.

Autoritățile ar avea în vizor un pui de urs (cel filmat pe lângă pârtie) și o ursoaică. Membrii Comitetului ar fi făcut solicitare la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru relocarea puiului și împușcarea ursoaicei, deși nu există informații că aceasta ar fi creat probleme. Ursoaica ar fi apărut, astăzi, pe lângă pârtia Cocoșul și ar fi fost alungată de jandarmi, salvamontiști și angajați ISU Brașov (Inspectoratul a și emis mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs lângă hotel Belvedere).

În urma ședinței, cei de la Minister s-ar fi pronunțat în favoarea relocării ambilor urși, dar nu este cert. 

Pașii birocratici ar fi următorii: se cere punct de vedere de la Agenția de Protecție a Mediului (APM), se face dosar la Minister, apoi tot prin AMP – în funcție de răspunsul Ministerului, posibil să vină autorizația de relocare a puiului și de împușcare a ursoaicei.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Iar RO-ALERT: Urs lângă hotel, la Predeal


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button