Expres

BRAȘOV. Potenţialul foarte mare de dezvoltare economică va creşte şi mai mult odată cu funcţionalizarea Aeroportului

  • consul-presedinteCJ_286549.jpg
  • consul-presedinteCJ1_286550.jpg
  • consul-presedinteCJ2_286554.jpg
  • primar-consul_286551.jpeg
  • primar-consul1_286552.jpeg
  • primar-consul2_286553.jpeg
 

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a avut astăzi  o întâlnire oficială cu Hans Erich Tischler, consulul Republicii Federale Germania la Sibiu.

În cadrul discuţiilor, preşedintele CJ Braşov a reafirmat bunele relaţii de colaborare pe multiple planuri, pe care judeţul Braşov le are cu partenerii germani. „Cei mai importanţi actori economici din judeţul Braşov sunt investitorii germani, iar Şcoala Profesională Kronstadt, rod al parteneriatului administraţiei publice locale cu Clubul Economic German, a devenit cel mai de succes model pentru învăţământul profesional dual din România”, a spus şeful administraţiei judeţene.

Adrian-Ioan Veştea i-a prezentat oaspetelui german etapele parcurse în realizarea Aeroportului Internaţional Braşov – primul obiectiv care se construieşte de la zero în ultimii 50 de ani, şi şi-a exprimat încrederea că operatorii din domeniul aeronautic vor fi interesaţi să deschidă rute de la Ghimbav spre cât mai multe destinaţii din Germania.  

La rândul său, consulul Germaniei a remarcat că există un potenţial foarte mare de dezvoltare economică la nivelul judeţului Braşov, care va creşte şi mai mult odată cu funcţionalizarea Aeroportului. Domnia sa a asigurat că numeroase firme germane sunt interesate să facă investiţii la Braşov, în special în industria IT şi în domeniul serviciilor.

„Consiliul Județean Brașov, ca autoritate a administraţiei publice locale, va sprijini orice demers menit să asigure dezvoltarea judeţului sub aspect economico-social, să creeze locuri de muncă şi să valorifice potenţialul uman şi material pe care îl avem”, a concluzionat preşedintele CJ Braşov

Sprijin pentru noi investiții germane

Și primarul Allen Coliban a avut astăzi o întrevedere cu Hans E. Tischler, consulul Republicii Federale Germania la Sibiu. Hans E. Tischler nu este pentru prima dată la Brașov, oraș pe care îl consideră, „în afară de Cluj, cel mai important oraș din regiune”, pentru că în zona Brașovului sunt concentrate foarte multe investiții cu capital german.

Discuțiile au vizat domenii diverse, de la turism la mediul de afaceri, colaborări educaționale și culturale, dar și finalizarea demersului de înfrățire a Brașovului cu Nürnberg. Oficialul german a vorbit despre necesitatea extinderii atractivității Brașovului în domeniul turistic, despre necesitatea operării cât mai rapide a aeroportului și despre interesul companiilor germane în acest domeniu, despre strângerea relațiilor dintre municipalitate și mediul economic german, dar și despre cooperări educaționale, în contextul în care atât domnia-sa, cât și primarul Allen Coliban, consideră că infrastructura Brașovului oferă cercetării și domeniului industrial un mediu propice, dar este insuficient utilizată.

„Astăzi am primit, la Brașov, vizita consulului Germaniei la Sibiu, cu care am avut discuții despre dezvoltarea industrială a Brașovului, despre universitate, despre colaborarea cu orașele germane și în special cu Nürnberg, despre faptul că avem o tradiție în turism și despre cum am putea să dezvoltăm acest domeniu, dar și despre perspectiva noului aeroport din Brașov. Sunt foarte multe subiecte, domnul consul a avut multă deschidere și multe propuneri, multe sugestii pe care urmează să le dezvoltăm, în perioada următoare, în parteneriate și în colaborări concrete. În mod concret, vom căuta sprijin din partea consulatului în atragerea de noi investitori, în special pe zona aeronautică și a producției de autovehicule, în a atrage parteneriate pe zona învățământului – și mai ales a învățământului înalt, universitar – dar și în privința culturii și turismului”, a declarat primarul Allen Coliban.

Prin HCL 387 din 31 iulie 2014, Consiliul Local Brașov a aprobat înfrăţirea dintre oraşele Nürnberg şi Braşov. Deși relațiile de cooperare dintre cele două orașe au existat și s-au desfășurat constant (cel mai important investitor din zona Brașovului provine din Landul Bavaria, Festivalul Românesc de la Nürnberg, cunoscut sub numele de Rumänien Sommerfest, s-a făcut remarcat prin organizarea sa de-a lungul a mulți ani consecutivi și prin schimburile culturale pe care le-a înlesnit prin prezența unor trupe și artiști români la Nürnberg, prezența brașoveană la Târgul de Crăciun din Nürnberg, schimburi culturale prin prezența unor delegații din Nürnberg la evenimentele organizate de Primăria Municipiului Brașov, cum ar fi „Zilele Brașovului” sau „Festivalul Internațional de Carte și Muzică”, programe de studiu pentru elevi și studenți, colaborare în domeniul cercetării universitare, delegații sportive etc.), protocolul de înfrățire nu a mai fost oficializat.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button