Expres

BRAȘOV. Polițiștii locali, în control la firme și la gropile de gunoi

 

În urma controalelor desfășurate luna trecută de polițiștii locali de la Serviciul Inspecție Control și Disciplina în Construcții au fost aplicate amenzi în valore totală de 52.000 de lei.  

Cei cinci agenți cu atribuții pe protecția mediului și control comercial, care au acționat în baza unui Plan de măsuri inițiat de conducerea instituției, au verificat 115 de agenți economici din cartierul Astra. Cu această ocazie, au fost inspectate toate documentele necesare desfășurării activității, în condițiile legii, respectiv existența autorizației/acordului de funcționare, acte emise de autoritatea locală.

În plus, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru, au fost monitorizate și platformele de gunoi, iar societățile au fost întrebate dacă dețin contracte cu operatorul de servicii de salubritate pentru ridicarea deșeurilor. De menționat este faptul că, majoritatea firmelor au astfel de contracte, însă cele aflate în neregulă au fost avertizate să intre în legalitate în cel mai scurt timp.

În urma acestor verificări au fost sancționate, conform HCL 116/2007, 61 de firme, din cauza lipsei acestor acte sau a dosarelor incomplete – 51 au fost amendate și zece au primit avertismente), iar ca măsură complementară li s-a pus în vedere să intre în legalitate în 45 de zile. În caz contrar, societățile respective riscă o a doua amendă, plus suspendarea activității.

Printre agenții economici verificați s-au numărat farmacii, buticuri, magazine alimentare, baruri, restaurante, saloane de înfrumusețare, cizmării și puncte de lucru pentru depanări/reparții electrocasnice.

Controalele vor continua și în urmatoarea perioadă, iar firmele care au fost atenționate să intre în legalitate, vor fi reverificate după scurgerea termenului de 45 de zile calendaristice, stabilite potrivit normativelor în vigoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button