Expres

BRAŞOV. Poliţiştii, „lecţii” în clasele celor mai mici dintre elevi

 

Poliţiştii de la Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov continuă activităţile preventive, în rândul elevilor, în cadrul programului „Şcoala Siguranţei Tedi”, beneficiarii fiind copii din 33 de clase de a I-a.

„Obiectivele acestor activităţi le reprezintă prevenirea implicării copiilor în situaţii de risc (accidente rutiere, dispariţii de minori, delicvența juvenilă, utilizarea incorectă a internetului), informarea părinţilor și a cadrelor didactice cu privire la necesitatea educării copiilor în sensul adoptării unui comportament antivictimal şi antidelictual”, a explicat şeful BAPC, comisar-şef Mihaela Hermenean.

Poliţiştii braşoveni le recomandă elevilor să aleagă cea mai sigură cale de acasă la şcoală şi înapoi, să evită zonele izolate sau locurile puțin circulate, să nu stea de vorbă cu străinii și să nu accepte să îi însoțească, indiferent ce li se promite. În cazul în care vor întârzia acasă, să-şi anunţe dinainte părinţii.

Copiii trebuie să ştie că traversarea străzii se face doar pe la treceri, prin dreptul indicatoarelor, iar acolo unde sunt instalate semafoare pentru pietoni, numai pe culoarea verde a acestora. Joaca pe partea carosabilă ori în apropierea acesteia este periculoasă.

„Când ești singur acasă, nu uita ca imediat ce ajungi în locuință să încui ușa. Nu deschide ușa persoanelor necunoscute, indiferent ce spun sau îți cer. Nici măcar atunci când pretind că sunt trimise de părinții tăi. Dacă cineva forțează ușa de la intrare, trebuie să faci zgomote puternice, să alertezi vecinii și să suni la 112. Dacă sună telefonul și nu recunoști persoana cu care vorbești, nu da relații despre programul părinților și nu le spune că ești singur. Nu părăsi locuința fără acordul părinților, anunță-i de fiecare dată unde pleci și la ce oră te întorci.
Încearcă pe cât posibil să nu folosești telefonul pe stradă, poţi fi urmărit şi deposedat de el. Nu urca în lift cu persoane necunoscute. Nu da niciunei persoane întâlnite pe Internet informații personale despre tine sau familia ta”, au mai transmis, ca recomandări, reprezentanţii IJP Braşov.

Articole asemănătoare

În cazul în care au probleme cu alţi colegi, copiii sunt sfătuiţi să-şi anunţe profesorii şi părinţii. „Dacă vreun coleg îți propune să faci ceva cu care tu nu ești de acord, refuză categoric. Acționează conform propriilor tale convingeri”, este sfatul poliţiştilor.

Copiii trebuie învăţaţi că nu tot ceea ce citesc pe internet este adevărat şi că unele jocuri şi programe descărcate de pe „net” pot fi dăunătoare.

„Dacă cineva te face să te simți inconfortabil, poți oricând să renunți la comunicarea cu acea persoană. Dă dovadă de respect, chiar dacă nu-i cunoști pe cei cu care comunici, nu folosi limbaj jignitor. Cere ajutor, în orice situație, persoanelor în care ai încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați”, au mai punctat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare