Expres

BRAȘOV. Polițiștii din Săcele, controale alături de cei de la Acțiuni Speciale, Rutieră și Investigarea Criminalității Economice

 

Echipaje din cadrul Poliției Săcele, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, Serviciul Rutier Brașov, Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au desfășurat o acțiune de control, ieri, pe raza municipiului Săcele.

Verificările au avut loc în intervalele orare 12.00 – 14.00 și 20.00 – 23.00.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:
-Verificarea respectării normelor legale de către conducătorii auto;
-Identificarea și verificarea legalității transportului de material lemnos;
-Verificarea legalității funcționării societăților comerciale.

În total, au fost legitimate 200 de persoane și au fost verificate 150 de autovehicule.
Pe linie economică, au fost verificați 5 agenți economici, pentru abaterile constatate fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.500 lei, totodată fiind dispusă măsura confiscării unei sume de bani, în vederea continuării verificărilor.

Pentru 2 societăți comerciale a fost dispusă măsura suspendării activității pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii rutieri au constatat o infracțiune flagrantă la regimul rutier, întocmind un dosar penal în care pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și 1 permis de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Forțele de ordine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au acționat pe strada Barajului din municipiul Săcele, județul Brașov, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, ocazie cu care au fost legitimate 58 de persoane.  

FOTO – Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare