BRAȘOV. Polițiștii de la Siguranță Școlară își vor începe activitatea de luni
Poliția Siguranță Școlară își va începe activitatea de luni, 14 septembrie, odată cu deschiderea noului an de învățământ. Polițiștii de la această structură vor acționa exclusiv pentru un mediu școlar sigur, pe toate aspectele ce privesc elevii și profesorii.
„Începând de luni, 14 septembrie 2020, polițiștii de la siguranța școlară își vor începe misiunile pentru protejarea elevilor. Aceștia vor acționa împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Române, precum și cu alte instituții și organizații neguvernamentale, într-un efort conjugat, în scopul creării unui mediu sigur atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ și implicit pentru societate.
Polițiștii de la Siguranță Școlară vor dezvolta parteneriatul poliție-școală-comunitate, în vederea realizării unui proces educațional antiinfracțional și antivictimal.
Începând cu acest an școlar, odată cu crearea acestei structuri specializate, în mediul școlar va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor. De asemenea, o mai bună interacțiune cu elevi, cu familiile acestora și cu profesorii, precum și cunoașterea caracteristicilor socio-demografice din zona unităților de învățământ vor ajuta la prevenirea bullying-ului și a faptelor antisociale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
VEZI ȘI:
Și la BRAȘOV: Se înființează Poliția Siguranță Școlară
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.