BRAȘOV. Polițiștii „atacă” din nou tema consumului de droguri în fața elevilor. De ce?
Prevenirea consumului și traficului de droguri constituie o temă importantă abordată de polițiști în cadrul activităților destinate prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Având în vedere implicațiile acestui tip de criminalitate asupra adolescenților, Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității derulează, în luna noiembrie, activități de prevenire în unitățile de invățământ din județul Brașov. Acestea sunt dedicate atât elevilor din ciclul gimnazial, dar și din cel liceal, urmărindu-se promovarea unor mesaje preventive în rândul cât mai multor beneficiari.
Prezentările au un caracter aplicat, interactiv și adaptat realităților curente, cuprinzând cazuistica din domeniu, studii relevante, recomandări preventive. Polițiștii pun accent pe informarea permanentă a elevilor asupra pericolelor la care se expun atunci când vin în contact cu astfel de produse sau doresc să obțină bani din vânzarea acestora.
Pentru a preîntâmpina comportamente ce intră în sfera consumului și traficului de substanțe ilegale, Poliția recomandă:
* Informează-te ce sunt drogurile, cum acţionează, care sunt consecinţele. Informaţia te face mai puternic, te ajută să iei decizii mai bune!
* Fii foarte atent la alegerea cercului de prieteni. Modul de percepere al unor probleme nu trebuie neapărat să fie identic cu cel al prietenilor.
* Nu ceda tentației de a consuma droguri; curiozitatea poate să ducă la dependență.
* Vorbește cu părinții dacă ți s-a propus să consumi droguri sau ai fost martor la un asemenea act.
* Cere mai multe informații Centrului Judeţean de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brașov.
* Contribuiți fiecare la prevenirea, combaterea și reducerea delincvenței legate de consumul de droguri, comunicând cu operativitate poliției orice date în legatură cu traficanții sau consumatorii de droguri. Orice întârziere poate agrava consecințele asupra voastră sau asupra altor persoane.
citește și
BRAȘOV. Percheziții la traficanți de substanțe psihoactive – etnobotanice
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.