Expres

BRAȘOV. Poliția Rutieră, chemată pentru a găsi ac de cojocul vitezomanilor care „taie” parcarea de la Cotul Donului, devenită de „bun-simț”

  • parcare1_291014.jpg
 

Lucrările de reamenajare a parcării de la Cotul Donului, amplasată pe DN 1 (între Braşov şi Predeal, km. 148+064), realizate de Asociaţia Bun-Simţ şi Atitudine Civică, în parteneriat cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, au fost finalizate și aceasta va fi inaugurată astăzi, când se va face şi o acţiune de ecologizare a zonei.

La evenimentul de deschidere a parcării vor fi prezenţi şi reprezentanţii Poliţiei Rutiere.

Mulţi şoferi preferă depăşirea prin parcarea de la Cotul Donului apăsând cu putere pedala de acceleraţie şi punând în pericol persoanele staţionate în parcare. Am considerat că trebuie să îi invităm la evenimentul de inaugurare a parcării şi pe reprezentanţii IPJ Braşov. Vom încerca să găsim o soluţie eficientă, pentru ca şoferilor să nu li se mai permită astfel de manevre în trafic”, a explicat preşedinta Asociaţiei Bun-Simţ şi Atitudine Civică, Cristina Predoiu.

Ea a reamintit că asociația și-a propus utilarea parcărilor și refugiilor de pe tronsonul Azuga-Sibiu cu coșuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor și panouri cu mesaje educative pentru participanții la trafic. Parcarea de la Cotul Donului este a treia parcare reamenajată astfel. Toate parcările se reamenajeaă din fonduri private, provenind din sponsorizări și donații. „Au fost montate coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deşeurilor aruncate iresponsabil de unii participanţi la trafic şi panouri informative, menite să atragă atenţia celor care ajung în parcare asupra importanţei unui comportament civilizat în parcări şi pe drumurile publice”, a declarat Predoiu.

Prima parcare din programul „bun-simţ turistic” a fost amenajată în luna aprilie, între Predeal şi Azuga (la limita dintre judeţele Braşov şi Prahova), iar a doua, la intrarea în Predeal, dinspre Bucureşti.

Obiectivul asociaţiei este ca pe DN 1, între Azuga şi Sibiu, să fie realizate 90 de astfel de parcări, toate finanţate din fonduri private.

Chiar dacă proiectul este la început de drum, putem spune ca semnalele sunt pozitive şi suntem încrezători în proiectul nostru, deoarece în urma monitorizării structurii deşeurilor în containerele instalate, am constatat că deşeurile au fost aruncate la coşul potrivit în proporţie de 70%”, a încheiat Predoiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button