Expres

BRAŞOV. Poliţia locală, cu ochii pe soldări

 
De la începutul anului până în prezent, doar 18 agenți economici au depus la sediul Poliției Locale Brașov documentele necesare pentru derularea vânzărilor de soldare. 
 
Potrivit actelor normative în vigoare privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață „vânzarea de soldare este orice vânzare însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea soldare/soldări/solduri și care, printr-o reducere de prețuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul”.
 
Tot legea stabileşte intervalul 15 ianuarie – 15 aprilie pentru derularea acestei campanii de reduceri, iar comercianții își pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot vinde aceste produse nealimentare (confecții, marochinărie, tricotaje, încălțăminte, articole sportive, etc.)
 
Polițiștii locali au făcut deja verificări prin sondaj la firmele care au anunțat soldări,  pentru a urmări dacă sunt respectate prevederile legale cu privire la acest aspect. În urma controalelor de până acum nu s-a constatat nici o problemă, însă verificările vor continua până la încheierea campaniei de soldare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button