Expres

BRAȘOV. Poliția Locală, cu ochii pe cei care opresc în stațiile RATBV

  • parcare rat 2_258243.jpg
  • parcare rat_258242.jpg
 

Conducerea Poliției Locale Brașov a dispus intensificarea acțiunilor de control în zona stațiilor RATBV din oraș, după ce s-a constatat că unii dintre șoferii care efectuează transport de persoane au „uitat” că acelea nu sunt locuri de oprire pentru ei.

Patru echipaje de rutieră de la Poliția Locală Brașov au acționat intensiv în stațiile RATBV din Brașov, dar și pe Calea București – în zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, pe Bulevardul Gării, pe strada 13 Decembrie, în Bartolomeu, în zona Valea Cetății etc., inclusiv în parcările de reședință din municipiu.

„În urma acestor acțiuni susținute s-au luat măsurile legale care s-au impus. Astfel, au fost verificate 55 de autovehicule de transport marfă, persoane și autoturisme. Cu această ocazie au fost aplicate 32 de sancțiuni în valoare totală de 5.290 de lei și 36 de puncte de penalizare”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru. 

Verificările au fost efectuate de agenții de la Birourile 5 și 6 Rutieră, în perioada 4 – 9 octombrie.

Conform HCL 182/2017, „oprirea în stațiile publice și capete de traseu autorizate de Primăria Municipiului Brașov, precum și transportul public local de călători a altor autovehicule decât cele care aparțin RAT Brașov, precum și oprirea nejustificată pe banda de circulație (BUS) destinată mijloacelor de transport public locale de călători” se sancționează cu amendă de la 290 de lei la 435 de lei, potrivit reprezentanților Poliției Locale.

De asemenea, potrivit HCL 13/2013 rep. HCL 182/2017 „staționarea în spațiile publice și capetele de traseu autorizate de Primăria Municipiului Brașov pentru transportul public local de călători a altor autovehicule decât cele care aparțin RAT Brașov, precum și staționarea nejustificată pe banda de circulație (BUS) destinată mijloacelor de transport public local de călători” se sancționează cu amendă de la 580 la 725 de lei.

Nu doar transportatorii de persoane parchează fără drept în zona stațiilor/terminalelor RATBV, după cum se poate observa în fotografiile 2 și 3, apărute pe grupul de Facebook Ai Parcat Ca Un Bou. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button