Expres

BRAȘOV. Poliția Locală, anunț pentru operatorii economici!

  • WhatsApp Image 2020-01-20 at 14.03.10_277233.jpeg
  • WhatsApp Image 2020-01-20 at 14.03.11_277232.jpeg
 

Polițiștii locali de la Biroul Activități Comerciale și Protecția Mediului derulează o campanie de prevenire și informare destinată agenților economici. Campania, intitulată „Evită suspendarea, alege autorizarea!”, a fost demarată astăzi. 

Timp de două săptămâni, polițiștii locali vor sta de vorbă cu reprezentanții firmelor, în special cu cei ce își desfășoară activitatea în complexele comerciale din municipiu.

„Aceștia trebuie să știe că exercitarea de activități de comercializare fără acordul/autorizația de funcționare emisă de autoritatea publică reprezintă contravenție și se sancționează cu suspendarea activității comerciale, până la data autorizării și cu amendă conform legislației în vigoare (OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață). Toate aceste informații sunt oferite vânzătorilor de către agenții Poliției Locale, odată cu flyerul de campanie. Această activitate de prevenire și informare se desfășoară pe o perioadă de două săptămâni, însă agenții economici trebuie să știe că este necesar să intre în legalitate până în luna martie, când vor fi demarate controale pe aceasta linie de muncă și vor fi luate măsurile legale, dacă acestea se impun”, a anunțat reprezentantul Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare