BRAȘOV. Podul „provizoriu” de 100 de ani își trăiește ultimele luni
Construcția noului pod de peste Olt, situat pe drumul judeţean DJ 131P Șercaia (DN 1) – Hălmeag, este în plină desfășurare, în ciuda ploilor abundente de luna trecută, care au dus la creşterea semnificativă a debitului Oltului și au generat dificultăți firmei constructoare. Potrivit informaţiilor furnizate de şeful şantierului, ing. Constantin Pilat, întârzierile au fost recuperate, iar în perioada următoare, se vor executa lucrările de hidroizolaţie a podului, turnarea betonului de protecţie a hidroizolaţiei, iar apoi realizarea sistemului rutier, turnarea covorului asfaltic şi trasarea marcajelor. Termenul de execuție pentru construirea acestui pod este 30 septembrie 2020,dar reprezentanții constructorului estimează că vor finaliza lucrările mult mai devreme, dacă vremea va fi bună.
O nouă fază determinantă pe șantierul lucrărilor de construcţie a noului pod din satul Hălmeag a avut loc ieri, fiind prezent și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, alături de reprezentanții constructorului, ai proiectantului și ai firmei care asigură dirigenția de șantier Specialiştii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Braşov au efectuat controlul de calitate al lucrărilor, respectiv verificarea stratului suport al hidroizolației podului, în scopul autorizării continuării lucrărilor.
Podul va fi realizat din beton, va avea lungimea de 97,10 metri și lățimea de 6 metri, din care lățimea părții carosabile va ajunge la 5 metri. Infrastructura podului este formată din două culee și două pile pe fundații indirecte (piloți cu diametrul de 1,08 metri). Podul va avea trei deschideri de câte 30 de metri. Calea de rulare pe pod va avea lățimea de 5 metri, cu o bandă de circulație lată de 4 metri și două benzi de încadrare, de câte 50 cm. Pe ambele părți vor fi montate parapete direcționale. Valoarea contractului de lucrări este de 6.176.199,19 lei (inclusiv TVA), lucrările fiind finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Podul peste Olt care leagă și în acest moment satul Hălmeag de comuna Șercaia a fost construit din lemn, după ce podul betonat, care era funcțional la începutul secolului XX, fusese distrus de bombardamente în Primul Război Mondial. Autoritățile de la vremea respectivă au căutat o soluție rapidă și au construit un pod din lemn, dorindu-și ca acesta să aibă caracter provizoriu.
Provizoratul a durat aproape o sută de ani, edificiul fiind în picioare și în acest moment. Abia acum dorința edililor din anii 1920 este pe cale să se transforme în realitate. În anul 2020, podul din lemn va deveni istorie și un pod nou, din beton, lung de aproape o sută de metri, îi va lua locul. Podul de la Hălmeag, în toate variantele sale, are o simbolistică aparte, fiind construit pe fosta graniță a Imperiului Austro-Ungar.
„Ne dorim să inaugurăm cât mai repede acest pod, deoarece este o investiție esențială pentru locuitorii comunei Șercaia și cei ai localităților învecinate, care de mult timp sunt văduviți de o cale de acces sigură și directă înspre Făgăraș și Brașov. Mă bucur că, anul acesta, vom reuși să finalizăm lucrările de construire pentru două poduri peste râul Olt – podul de la Hălmeag şi cel de la Crihalma – primele care sunt construite în judeţul Braşov în ultimii cincizeci de ani! De asemenea, avem în vedere și alte poduri din județul Brașov, pe care dorim să le refacem, astfel încât să rezolvăm toate problemele de conectivitate a tuturor localităţilor cu drumurile naţionale care străbat judeţul Braşov. Este vorba despre podurile din satul Podul Olt (comuna Hărman), pentru care avem emis certificatul de urbanism, podul de la Voila – un obiectiv de investiții deosebit de important, necesar în special pentru accesul militarilor în Poligonul de la Cincu, care se află în stadiu de licitație, cele două poduri din comuna Bod, propuse spre finanțare către CNI, precum și podurile, care vor fi reabilitate în cadrul proiectelor de modernizare a infrastructurii rutieră de importanță regională, finanțate cu fonduri europene din localitățile din Țara Făgărașului, pe de DJ 104 A și DJ 105, precum și din localitățile Măieruș, Apața, Ormeniș, Augustin, traversate de DJ 131 și DJ 131B. Totodată, avem în atenție și podurile afectate de calamitățile din acest an, cum este podul pe de DJ 103A din satul Zizin (comuna Tărlungeni) pentru care am alocat fonduri pentru realizarea documentațiilor tehnice. Este extrem de important să refacem și aceste obiective de investiții, care pe lângă drumurile județene, spitale, aeroport, țin de mobilitate și scot din izolare comunitățile locale” – a spus Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Și alte poduri sunt în plan pentru a fi refăcute
Președintele CJ Brașov a folosit prilejul pentru a prezenta situația podurilor propuse pentru reabilitare /modernizare de către Consiliul Județean Brașov. Podurile peste Olt, cel mai important râu care străbate județul Brașov, sunt mai vechi de o jumătate de secol și grav afectate de inundații și intemperii.
• Podul pe DJ112 – sat Podu Olt (com. Hărman), km 7+210 – aici se va construi un pod nou, iar până în prezent CJ Brașov a realizat expertiza tehnică și documentația DALI; a fost emis certificatul de urbanism; valoarea totală a investiției este de 20.099.337 lei (cu TVA);
• Podul de la Crihalma (Comăna) – după aproape doi ani de lucrări, noul pod de peste râul Olt dintre localităţile Comăna de Jos şi Crihalma este aproape gata; CJ Brașov a început încă din 2017 demersurile pentru refacerea lui, realizând studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, după care în 2018 a finalizat cu succes demersurile pentru predarea lucrării către Compania Națională de Investiții; valoarea totală a lucrărilor este de 18,8 milioane de lei (cu TVA);
• Podul de la Hălmeag (com. Șercaia) – se reconstruiește printr-un proiect al Consiliului Județean Brașov finanțat prin PNDL II – valoarea contractului de lucrări este de 6.176.199,19 lei (cu TVA);
• Podul de la Voila – în prezent, se derulează cea de-a patra licitație pentru atribuirea contractului de execuție lucrări; s-au înscris doi ofertanți, a căror oferte se află în etapa de evaluare tehnică;prin Programul Național de Dezvoltare Locală se asigură pentru acest obiectiv de investiții suma de 14.716.520 lei, iar din bugetul județului Brașov s-a alocat suma de 1.311.340 lei.
• Podul de la Augustin – Baraolt, situat pe DJ 131 B – va fi refăcut în cadrul proiectului POR 2014-2020 de modernizare a drumului interjudețean Covasna – Brașov, pe care Județul Brașov îl derulează în parteneriat cu Județul Covasna. Execuția acestui pod costă 18.075.880 lei;
Alte poduri din județul Brașov, care vor și reabilitate sau construite de la zero în cadrul proiectelor europene de modernizare a infrastructurii rutieră de importanță regională, finanțate cu fonduri europene:
15 poduri de pe DJ 104 A și DJ 105 P (zona Țara Făgărașului) – din localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Sebeș, Hârseni, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea, Ucea de Sus; valoarea totală a lucrărilor pentru refacerea acestor poduri sau execuția de poduri noi este de peste 20 milioane lei (cu TVA), finanțarea fiind asigurată în cadrul proiectului POR 2014-2020 de „Modernizare drum interjudeţean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P – format din DJ 104 A, km 0+000-45+000, DJ 105 C, km 6+300-3+800, DJ 105P, km 0+000-3+800”, în lungime totală de 53,01 km;
3 poduri de pe DJ 131 și DJ 131 B – din localitățile Măieruș, Apața și Augustin; valoarea totală a lucrărilor de reparații este de peste 15 milioane de lei (cu TVA);
Poduri propuse spre finanțare CNI– în luna ianuarie 2020:
Pod nou pe DJ112A, km 7+395 peste canalul Ghimbășel la Bod – lungime: 14,5 m; valoarea totală a lucrărilor: 3.302.930 lei (cu TVA);
Pod nou pe DJ112A, km 9+228 peste canalul Ghimbășel la Bod – lungime: 67,8 m; valoarea totală a lucrărilor: 9.668.840 lei (cu TVA);
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.