Expres

BRAȘOV. Podul CFR peste Tărlung e gata! Urmează…

  • podteliu.jpg
 
Prefectul Brașovului, Mihai Cătălin Văsii, și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea, însoțiți de primarul comunei Budila, Irimia Marșavela, și de Ioan Pintea, consilier la Regionala CFR Brașov, au efectuat astăzi o vizită la obiectivul de investiții „Reconstrucție pod și amenajare albie km 17+318 Hărman – Întorsura Buzăului”.
 
Acest pod peste râul Tărlung, de pe secția de cale ferată 403 Hărman – Întorsura Buzăului, s-a prăbușit în data de 30 iunie 2018, din cauza unei viituri.
 
Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a derulat procedura de licitație pentru reconstrucția podului, iar contractul a fost semnat în data de 7 aprilie 2021.
 
Prefectul și președintele Consiliului Județean Brașov au constatat că, practic, lucrările sunt încheiate, rămânând de efectuat unele proceduri scriptice până la recepția finală. Reprezentanții asocierii care a executat lucrările au declarat că în cel mai scurt timp vor începe testele necesare înainte de reluarea traficului feroviar, potrivit Instituția Prefectului Județul Brașov.
 
Conform proiectului tehnic, constructorul a realizat, pe linia Hărman – Întorsura Buzăului, la km 17+318, un pod nou de cale ferată simplă, cu o deschidere de 70 m și suprastructură metalică de tip grindă. Sursa de finanţare pentru lucrările de reconstrucție a podului din comuna Budila și de amenajare a albiei râului Tărlung este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.
 
Prin finalizarea acestui obiectiv, cei aproape 50.000 de oameni care locuiesc în zona Buzaielor, dintre care mulți sunt navetiști, au din nou acces pe calea ferată spre municipiul reședință de județ.
 
Ioan Pintea, cel care a contribuit la realizarea acestui proiect în perioada în care a fost director al CFR Infrastructură, a declarat: „Încă de la momentul prăbușirii vechiului pod, în vara anului 2018, autoritățile regionale (Consiliul Județean Brașov, în mod special) au manifestat o permanentă susținere privind restabilirea condițiilor de circulație pe aceasta linie deosebit de importantă pentru comunitățile afectate din județele Brașov si Covasna, intervenind în mod decisiv pentru includerea în programele de investiții ale Regionalei CF Brașov (în condițiile în care este vorba de o linie de interes local), asigurarea sursei de finanțare pentru expertiza DALI, proiectare și, în final, execuția acestui obiectiv de investitii, accelerând la maxim, în limite legale, termenele de execuție, astfel încât podul să poată fi recepționat și, ulterior, să poată fi reluat traficul feroviar. Este o realizare semnificativă care demonstrează sinergia de acțiune a factorilor de decizie din administrația județeană și administratorului infrastructurii feroviare”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button