Expres

BRAȘOV. „Pirați” ruțieri, depistați de polițiști. Unul dintre ei era în „cursă specială”

  • IMG-20190806-WA0006_270837.jpg
 

Un bărbat de 45 de ani a fost prins de polițiști în timp ce efectua curse ilegale de transport persoane, cu un microbuz, pe ruta Brașov – Budila, cerându-le clienților aproximativ 5 lei/călătorie.

Șoferul a fost depistat de agenți în cadrul acțiunii de control care a avut loc la nivel național, în perioada 1- 5 august, pentru depistarea „piraților” rutieri.

Polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 1.030 de autovehicule, în intervalul menționat. Cu ocazia verificărilor, agenții au constatat trei infracțiuni, dintre care două la regimul rutier și una de altă natură.

Totodată, au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale.

Dintre amenzi, 52 le-au fost aplicate persoanelor depistate în timp ce efectuau transport rutier public de persoane, în mod ilegal, respectiv prin nerespectarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (25), a Legii 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere (13) și a altor acte normative. Polițiștii au retras 16 certificate de înmatriculare ale autovehiculelor folosite de „pirați” în vederea efectuării transportului neautorizat de persoane. Polițiștii au reținut și un permis de conducere.

De asemenea, au fost efectuate 725 testări cu aparatul etilotest. Alături de polițiștii rutieri, în activități au fost angrenați polițiști de ordine publică, de investigarea criminalității economice și lucrători din cadrul Poliției Transporturi. Acțiunile pentru combaterea ilegalităților în domeniu continuă și în perioada următoare.

Are interzis să șofeze microbuzul, timp de 6 luni

Bărbatul de 45 de ani a fost depistat în timp ce șofa, ieri, în jurul orelor 17.00, un microbuz care avea scris, în parbriz, „Cursă specială”.
În realitate, polițiștii au constatat că șoferul efectua transport public de persoane, în regim taxi, cerând aproximativ 5 lei/persoană, pentru o călătorie Brașov – Budila. În momentul opririi, avea în microbuz cinci călători.
„Procedându-se la verificarea documentelor necesare în vederea efectuării transportului rutier public de persoane, s-a stabilit faptul că acesta nu deține autorizație taxi, respectiv, nu are calitatea de transportator autorizat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.
Bărbatul a fost sancționat contravențional și i s-a suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul pe o perioadă de 6 luni, prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, iar autovehiculul a fost imobilizat.
Tot luni, dar dimineața, la orele 3.00, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat care șofa un autoturism pe Calea București din municipiul Brașov.
Cu ocazia verificărilor efectuate, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut, iar dovada înlocuitoare era expirată de câteva ore (din 4 august), nemaiavând, astfel, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, s-a întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button