Expres

BRAȘOV. Pietonul accidentat pe Griviței a decedat

 

Din nefericire, bărbatul în vârstă de 38 de ani care a fost lovit de un autoturism, pe 29 ianuarie, în timp ce traversa Bulevardul Griviţei din municipiul Braşov, a decedat, din datele pe care le avem. Victima s-ar fi stins din viaţă pe 31 ianuarie, respectiv la două zile după accident.
Evenimentul rutier a avut loc pe 29 ianuarie, în jurul orelor 7.00, iar victima a fost preluată, în stare de inconştienţă, de către un echipaj SMURD, care a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Atunci, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar, dat fiind decesul bărbatului, cercetările vor continua pentru ucidere din culpă.

Update: Accidentat chiar de ziua lui de naștere?

„În ziua cînd a împlinit 38 de ani a fost călcat pe trecerea de pietoni (29 ianuarie 2020) ( 7 dimineața). Pe 31 ianuarie a murit….azi a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane…
Prezența mulțimii…arată ce OM A FOST , CÎT DE IUBIT. DUMNEZEU SĂ-L IERTE !
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!”, a comentat un cititor, pe pagina de Facebook a site-ului mytex.ro.

CITIŢI ŞI:

BRAȘOV. Pieton accidentat grav de mașină, pe Bulevardul Griviței


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button