Expres

Brașov. Petrecerile de Lăsata Secului deschid Săptămâna Nebunilor

La Șinca Nouă are loc mâine „Roata în flăcări”, la Budila, „Alaiul de Măști”, iar la Ormeniș, „Fărșangul”

    • article_247058_1.jpg
  • article_247058_2.jpg
 

Săptămâna Nebunilor din tradiția populară, cea care va începe luni, sesuprapune peste Săptămâna Albă sau Săptămâna Brânzei din calendarulbisericesc – denumită astfel pentru că nu se mai consumă deloc carne,duminică fiind Lăsatul/Lăsata Secului de carne, ci doar lapte, brânză,ouă și pește, inclusiv miercuri și vineri – perioadă ce pregăteșteintrarea în Postul Paștelui. Potrivit folcloristului Simeon FloreaMarian, oamenii au numit-o astfel, întrucât „numai nebunii pornesc a seînsura, numai proștii și urâții abia acum dau zor ca să secăsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să seînsoare în decursul cârnilegilor (sau al „câșlegilor”, adică perioadadintre Sfântul Ion și începutul Postului Mare, în general, perioadele„de dulce” dintre posturi ­ n.r.) s-au însurat cu mult înainte”.Profesorul Ion Ghinoiu afirmă că înnoirea timpului în calendarulpopular românesc se desfășura după un ritual care, pentru a fiîmplinit, necesită mai multe zile cosmogonice. La fel se întâmplă și laînceputul de an nou agrar, zilele cosmogonice fiind împărțite în douăperioade diametral opuse de către ceea ce se numește „RevelionulLăsatului Sec de Paști”. Ritualul de înnoire a anului agrar cuprinde operioadă de îmbătrânire și degradare a timpului, evidențiată prinpractici în care apar mascații și elemente orgiastice (așa-­numitaSăptămână a Nebunilor), și o perioadă cu practici de purificare aspațiului, de reîntronare a armoniei și echilibrului (prima săptămână aPostului Paștelui, numită în calendarul popular Săptămâna Cailor luiSântoader).
Consum excesiv de mâncare și băutură
Prin obiceiuri și practici rituale, oameniicreează imaginea de îmbătrânire și degradare a timpului: mascații(bărbați îmbrăcați în haine femeiești), numiți Măscăruși, Fărsănganisau Brondiști, intrau în șezători, unde făceau „nerozii, nebunii șiglume”. Ei luau nevestele și fetele la joc, improvizau diferitedansuri, foloseau expresii licențioase, însoțite de gesturi obscene. Înacelași registru orgiastic se înscriu și jocul, ca și consumul excesivde mâncare și băutură la Lăsatul (Lăsata) Secului, ca și faptul căpetrecerile nocturne au amploarea unui Revelion, dându-li-se valoare deAn Nou. În această tradiție se înscriu Alaiul Măștilor, ca și Fărșangul(carnaval), un obicei popular al comunității maghiare din Ţara Bârsei,care vor avea loc astăzi, unul la Budila, celălalt la Ormeniș.Consiliul Județean Brașov, Centrul Județean pentru Conservarea șiPromovarea Culturii Tradiționale Brașov, primăriile localităților, iarla Budila, și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, suntorganizatorii acestor manifestări tradiționale.
Petrecere nocturnă
În formasa arhaică, petrecerea se desfășura sub cerul liber, de obicei pe undeal sau o ridicătură. Fiind situat între solstițiul de iarnă șiechinocțiul de primăvară, Lăsata secului era și un prilej de celebrarea triumfului luminii asupra întunericului, exprimată prin luminații șiaprinderea focurilor, de întâmpinare a primăverii și de marcare aînceputului muncilor agricole. Tradiția se păstrează la Șinca Nouă,unde la noapte se va desfășura „Roata în flăcări”.  În acest anmanifestarea va începe la ora 17.00 cu alaiul tinerilor îmbrăcați încostume populare care, însoțiți de muzică, vor pleca din fața Școliidin Șinca Nouă, spre gazda unde vor pregăti roțile. De la gazdă alaiulse va îndrepta spre dealurile de la marginea satului unde vor da drumulroților aprinse.
Strigatul peste sat
Înainte de acestmoment, ceremonialul cuprinde, ca și la Anul Nou, „strigatul pestesat”, care se practică din nevoia de a memoriza ceea ce s-a petrecut înperioada de timp care se încheia, pe principiul „Cele rele să se spele,cele bune să se adune”. La lăsarea întunericului, tinerii se adună peculmile dealurilor din apropierea satului, se împart în două grupuricare “strigă peste sat”, aducând la cunoștința sătenilor numele fetelorcare se țin “încoronate” sau făcând haz pe seama fetelor rămasenemăritate și pe seama feciorilor tomnatici, a celor leneși, abârfitoarelor, strigatul peste sat fiind considerat “o instanțăjudecătorească”.
    


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google