Expres

BRAŞOV. Petiţie pentru accesul nediscriminatoriu la Bazinul Olimpic

 

Mai mulţi înotători brașoveni (unii dintre ei fiind foşti performeri) au lansat o petiție prin care cer acces nedescriminatoriu al tuturor cetățenilor municipiului Brașov la Bazinul Olimpic. Oamenii se plâng că prin noul program, între orele 17.00 şi 19.00, impus peste noapte, de la 1 august, se limitează, respectiv restricționează accesul cetățenilor la Bazinul Olimpic Brașov. Iată textul petiţiei, semnate „Înotătorii braşoveni”, cu precizarea că am făcut câteva corecturi necesare:

„Începând cu data de 01.08.2017 ni s-a adus la cunoștință prin afișare la intrarea în Bazinul Olimpic Brașov noul program de acces în cadrul bazinului, deși existau în derulare abonamente achiziționate cu respectarea unui anumit orar. Prin noul program, se limitează/restricționează accesul cetățenilor la Bazinul Olimpic Brașov, între orele 17.00 şi 19.00, în favoarea utilizării exclusive a bazinului de către Clubul Sportiv Corona Brașov. Astfel, se specifică faptul că în intervalul orar 17.00-19.00 se desfășoară ore de pregătire pentru înotătorii de performanță afiliați exclusiv la Clubul Sportiv Corona, însă acest lucru discriminează, pe de o parte, celelalte cluburi de natație brașovene, care au de asemenea înotători de performanță și care desfășoară ore de pregătire pentru obținerea unor rezultate remarcabile, iar pe de altă parte creează un dezavantaj direct sportivilor de performanță care nu sunt afiliați la Clubul Sportiv Corona Brașov și care nu mai pot beneficia de antrenamente în cadrul bazinului olimpic.
Pe lângă discriminarea creată și favorizarea evidentă a Clubului Sportiv Corona, s-au creat nemulțumiri și în rândul celor care practică acest sport ca hobby, precum și în rândul părinților, care au achitat abonamente de intrare în bazin conform programului existent la momentul achiziționării abonamentului, iar acum în plin sezon, sunt puși în fața unei situații noi, care conduce la imposibilitatea frecventării bazinului, după noul program. Prezența copiilor la orele de înot în intervalul orar 15.00-17.00 este aproape imposibilă, raportat la programul de lucru al părinților, care în cele mai bune cazuri se încheie la ora 16.00.
Raportat la situația expusă mai sus, vă rugăm să semnați petiția în sensul revenirii la programul inițial, care să nu genereze discriminare între viitoarele valori naționale afiliate/pregătite la toate cluburile brașovene, precum și la posibilitatea cetățenilor de a se putea bucura de un acces neîngrădit în Bazinul Olimpic Brașov. (…) Bazinul Olimpic Braşov este al tuturor”.            

Petiţia a strâns până acum aproape 250 de semnături.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare