BRAȘOV. Peste 8.700 de cutii cu ajutoare alimentare UE au rămas pe stoc
Peste 8.700 de cutii cu ajutoare alimentare UE au rămas pe stoc, la Direcţia de Servicii Sociale (DSS) Braşov, pentru că nu au fost ridicate de beneficiari.
La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii instituţiei au trimis o adresă către Prefectura Braşov, cu privire la situaţie, pentru a se lua o decizie cu privire la redistribuirea cutiilor (DSS Braşov solicită să poată oferi încă o cutie celor care şi-au ridicat deja pachetele, pentru ca alimentele să nu se strice în depozit). În prezent, este aşteptat răspunsul din partea Prefecturii Braşov.
Distribuirea pachetelor UE a început în data de 9 iunie, fiind de dat, în total, 23.080 de cutii (câte două de beneficiar). În momentul trimiterii adresei către Prefectura Braşov, pe stoc mai erau 8.768 de cutii. „Acestea vor fi redistribuite beneficiarilor care au ridicat alimentele de pe listele iniţiale începând cu data pe care ne-o va comunica Instituţia Prefectului Braşov”, a declarat directorul DSS Braşov, Mariana Topoliceanu.
O cutie cu alimente conţine: un kilogram de făină albă de grâu, două kilograme de mălai, o pungă de 400 de grame de paste făinoase, doi litri de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, o conservă carne de vită, o conservă cu pateu de ficat de porc, o conservă de pastă de tomate şi o pungă de 500 de grame de fasole boabe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.