BRAȘOV. Peste 750 de imobile expropriate pentru calea ferată de mare viteză
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, măsuri pentru continuarea unor importante proiecte de infrastructură de transport, a anunţat prim-ministrul Viorica Dăncilă. „Alocăm fondurile suplimentare necesare pentru plata despăgubirilor foştilor proprietari, ale căror imobile au fost expropriate, pentru a putea fi realizate două proiecte: drumul expres Craiova-Piteşti, tronsonul 2, şi reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria. De asemenea, reaprobăm indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeş-Turda, în scopul adaptării unor soluţii tehnice, asigurând astfel cadrul necesar pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii. Urmărim cu atenţie stadiul fiecărei investiţii şi vreau să ne asigurăm că intervenim pentru deblocarea lor, dacă este cazul, dar şi pentru implementarea în termenele asumate”, a declarat Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei de guvern.
Proiectul referitor la viitoarea linie ferată de mare viteză vizează „aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional «Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov-Sighişoara», subsecţiunile: 1. Braşov-Apaţa şi 3. Caţa-Sighişoara, de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Braşov, Bod, Feldioara, Măieruş, Apaţa şi Caţa – judeţul Braşov; Saschiz, Vânători, Albeşti şi Sighişoara – judeţul Mureş şi Belin – judeţul Covasna”.
1,3 milioane de mp achiziționați de Guvern
Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, a început cu exproprierea a peste 1.600 de imobile din localitățile județelor Brașov, Mureș și Covasna. Pentru a permite trenurilor să circule cu această viteză, toate curbele trebuie îndreptate, suprafața totală a terenurilor achiziționate de Guvern fiind de 1.314.921 mp. Guvernul a aprobat ieri suma de 9,5 milioane de lei, bani pentru despăgubirile acordate celor care rămân fără case și fără terenuri. Potrivit hotărârii aprobate miercuri în ședința de Guvern, sumele individuale se vor vira de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – S.A. la dispoziţia proprietarilor de imobile, pentru lucrarea de utilitate publică, de interes naţional în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii. Totodată, potrivit actului normativ, Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.”- S.A. va răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate.
Discrepanțe mari între despăgubiri
Potrivit jurnaliștilor de la „Național”, cele mai multe terenuri și case vor fi expropriate în comuna Vânători, din județul Mureș, unde vor fi luate de stat 415 terenuri și case, în comuna Cața, din Brașov, unde 374 de proprietari vor rămâne fără imobile, comuna Apața, din Brașov, unde se vor face 228 exproprieri, și comuna Feldioara, din Brașov, cu 151 de exproprieri. Primarii spun că oamenii sunt deja foarte nemulțumiți, mai ales cei care își vor pierde casele, dar și cei care rămân fără terenurile agricole. Problema primarilor din comune este că nu mai dețin terenuri pe care să le poată da la schimb oamenilor sau pe care să le vândă, fapt care ar putea conduce la situații absurde în care cei care locuiesc acolo de o viață să fie nevoiți să se mute în alte sate. Mai mult, susține sursa citată, nu sunt speranțe de despăgubiri corecte, lista cu sumele acordate fiind destul de dubioasă. De exemplu, pentru o suprafață de teren extravilan de 12.000 de m.p, valoarea despăgubirilor este de doar 36 de lei, iar pentru 5.000 de m.p. valoarea este de 24 de lei. În Brașov, un metru pătrat de teren extravilan a fost evaluat la mai puțin de un leu, în timp ce există terenuri extravilane pe aceeași listă de exproprieri care se despăgubesc cu 100 de lei metrul pătrat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.