BRAŞOV. Peste 6 milioane de lei pentru reţeaua de apă a Râşnovului
Primarul Râşnovului, Liviu Butnariu (foto, dreapta), a semnat în această săptămână un contract pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente unui proiect de peste 6 milioane de lei, cu tot cu TVA (mai mult de 1,3 milioane de euro), ce vizează modernizarea şi extinderea reţelelor de apă din localitate. Contractul a fost încheiat cu o asociere al cărei lider este SC Europan Prod SA din Piteşti, iar termenul de finalizare a proiectului este de 22 de luni (2 luni pentru realizarea proiectului tehnic şi 20 de luni pentru realizarea lucrărilor propriu-zise).
Contractul a fost adjudecat abia după cea de-a patra licitaţie, primele trei fiind anulate din lipsă de ofertanţi.
Pentru această investiţie, autorităţile locale râşnovene au obţinut o finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, astfel că, din valoarea totală a proiectului, 5,6 milioane de lei reprezintă asistenţa nerambursabilă ce va fi virată de Ministerul Dezvoltării Regionale.
Primarul Liviu Butnariu a precizat că beneficiari ai acestei investiţii vor fi râşnovenii care locuiesc în 420 de gospodării, atât din zonele de case, cât şi din cele de blocuri. În proiect se mai arată că, acolo unde este cazul, vor fi construite noi branşamente, la limita de proprietate, pe domeniul public. În cazul căminelor de branşament existente, care se află într-o stare bună de exploatare, se vor monta numai apometrele – 1.783 de bucăţi.
Primăria atenţionează că e vor efectua lucrări pe DN73, pe strada Teiului, Cartier Florilor 1, Cartier Florilor 2, strada Caraiman, Câmpului, Grădinarilor, Gării 1, Gării 2, Gării 3, Gării 4, Negoiu, I.L. Caragiale, Valea Cetății, Matei Basarab, Romulus Cristoloveanu, Inel Verde ( DN73A ), Prelungire Cimitir, Prelungire Alecu Russo, Cartier Chimica ( DN73A ), Drum 1 (rezervor Poiana Roșie).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.