BRAȘOV. Peste 47.000 de dosare de pensie reevaluate. Când vin și (mai mulți) bani?
În prezent, în toate casele teritoriale de pensii din România, inclusiv la Brașov, se desfășoară o amplă acțiune de verificare/completare/pregătire/transpunere în format elecronic, adică de evaluare a tuturor dosarelor de pensii, în vederea recalculării în baza viitoarei Legi a pensiilor, „care va fi elaborată și aprobată în perioada următoare”, spun reprezentanții Casei Județene de Pensii (CJP) Brașov. În fapt, orizontul de timp ar putea fi de câțiva ani, chiar și actuala lege având termene de aplicare din start eșalonate, iar recent prorogate cu doi ani.
La baza acestui proces complex de procesare a dosarelor de pensii în vederea recalculării stau dispozițiile art. 157 alin. (2) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Conform acestei prevederi legale, a fost emis Ordinul nr. 108 din 28.01.2021 al Ministrului Muncii şi Protecției Sociale, „stabilindu-se astfel cinci etape structurale, care pot fi sintetizate pe trei mari teme, în funcție de categoria dosarelor și specificul aplicațiilor informatice care au stat la baza stabilirii pensiilor în decursul ultimilor 20 de ani”, au explicat reprezentanții CJP.
Astfel, în prima mare etapă, încheiată săptămâna trecută, au fost evaluate, în vederea recalculării, dosarele mai noi, prelucrate prin aplicația EPBAS, în număr de 47.138, la nivelul Casei Județene de Pensii Brașov.
Procedura a demarat efectiv în luna octombrie 2021, când au fost angajate 31 de persoane, cu misiunea specială de evalua dosarele de pensii de la Brașov. Practic, în mai puțin de patru luni, printr-o acțiune de amploare, noii angajați au fost instruiți și au reușit să evalueze aproape 50.000 de dosare de pensii.
„Urmează a doua mare etapă, și credem noi, cea mai dificilă, de prelucrare și migrare în sistemul centralizat de date, a dosarelor calculate cu aplicația informatică FOX. Este vorba, la CJP Brașov, despre peste 73.000 de dosare, stabilite înainte de 1 ianuarie 2011, în baza Legii 3/1977 și a Legii 19/2010. În total, la nivelul județului Brașov vor fi evaluate, până la sfârșitul acestui an, 120.241 de dosare”, a precizat Diana Itu, director executiv al CJP Brașov.
„„Pentru a lămuri confuziile create în rândul unora dintre beneficiarii noștri, cel mai important lucru pe care îl precizăm și care trebuie subliniat, este faptul că ACȚIUNEA DE EVALUARE A PENSIILOR NU SE CONFUNDĂ CU CEA DE RECALCULARE, CI ESTE O PROCEDURĂ DE CONSTITUIRE A UNEI BAZE DE DATE ELECTRONICE, ÎN VEDEREA PREGĂTIRII RECALCULĂRII TUTUROR PENSIILOR DUPĂ O LEGE CARE VA FI ADOPTATĂ ÎN VIITORUL APROPIAT. Nu se emit decizii de pensii, nu se modifică punctajele și cuantumurile pensiilor, ci doar se transcriu și se completează, în format electronic, elementele care au stat la baza stabilirii pensiilor. Menționăm că prin Procedura operațională nr. 47/2021, aprobată prin ORDIN nr. 128/DB/2021, respectiv procedura operațională care descrie modul în care se desfășoară activitatea de evaluare în cadrul caselor teritoriale de pensii și, la nivel central, este precizat clar în ce constă activitatea efectivă, adică verificarea, corectarea, colectarea/preluarea datelor din sursele în format electronic și/sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii și consolidarea acestora, în scopul realizării unei baze de date complexe, unitare, fiabile, eficiente, în vederea unei viitoare recalculării a pensiilor”, a subliniat șefa Casei de Pensii.
În etapa a treia și ultima, vor fi procesate dosarele de pensii de agricultori, unde Brașovul are cel mai mic număr de dosare, aproximativ 1.000, cunoscut fiind faptul că Brașovul a fost cel mai industrializat județ al României și drept urmare, majoritatea pensionarilor sunt de stat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.