Expres

BRAȘOV. Peste 4.500 de verificări cu etilotestul și cu aparatul DrugTest, într-o săptămână!

 

Polițiști rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat o amplă acțiune pe raza județului, pe tot parcursul săptămânii trecute, pentru combaterea și prevenirea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.

„În cadrul activităților desfășurate au fost folosite etilotestele, etilometrele și aparatele DrugTest, fiind efectuate aproximativ 4.500 de testări. Astfel, în perioada mai sus-menționată, polițiștii brașoveni au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, în valoare de peste 90.000 lei. De asemenea, au fost constatate 30 de infracțiuni în flagrant la regimul rutier, dintre acestea 25 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 5 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button