BRAȘOV. Peste 150 de întâlniri periculoase. Ce soluții au autoritățile
Peste 150 de sesizări privind prezenţa animalelor sălbatice în localităţi din judeţul Braşov au fost înregistrate de la începutul anului, a anunţat prefectul Mihai Cătălin Văsii, la finalul unei întâlniri de lucru privind gestionarea situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice periculoase, în județul nostru fiind aproape exclusiv vorba despre urși.
„Când vorbim despre animalele sălbatice periculoase care generează situații de urgență în județul Brașov ne referim aproape exclusiv la specia urs. Numărul urșilor este în continuă creștere, în timp ce arealul lor a rămas același sau chiar a scăzut. Noi, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, am adoptat, în 8 ianuarie 2020, o hotărâre prin care am aprobat Procedura privind modul de acțiune a instituțiilor responsabile cu gestionarea situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice periculoase și este un lucru îmbucurător că această procedură este funcțională, se aplică, iar echipa de intervenție rapidă acționează foarte bine. Dar nu este suficient, alungarea urșilor atunci când pătrund în habitatul omului nu rezolvă problema. Pentru că se întorc sau intră în alte zone locuite”.
Cătălin Văsii a menţionat că în această perioadă s-au înmulţit şi zonele în care are loc acest fenomen.
„Aproape zilnic este semnalată prezenţa unor exemplare în localităţi sau în imediata apropiere a acestora, se înregistrează incidente, se produc pagube. Până acum, în acest an, au fost 152 de apeluri care au sesizat aceste lucruri şi s-au transmis numeroase alerte de urs. Şi zonele din care avem astfel de semnalări s-au înmulţit. Municipiul Braşov, Predeal, Sânpetru, Ormeniş, Moieciu, Voila sunt doar câteva exemple”, a afirmat prefectul.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat că o problemă, în prezent, o reprezintă faptul că nu este posibilă relocarea unor exemplare de urs. „Legea ne oferă două soluţii: relocarea sau recoltarea exemplarelor periculoase. Anul trecut am reuşit să relocăm două exemplare, însă, din păcate, în acest moment, relocarea nu mai este posibilă, pentru că nu mai vrea nimeni să-i primească, adică să preia problema altuia. Iar Sanctuarul de la Zărneşti are, după cum ştim, o capacitate limitată; în plus, introducerea acolo a unor exemplare agresive, dominante, creează dificultăţi. De aceea, am insistat în discuţiile de astăzi (n.r. – vineri) pe intensificarea măsurilor de prevenţie, pentru că trebuie să facem tot ceea ce ţine de noi, pe plan local, pentru a proteja vieţile şi avutul oamenilor”, a afirmat prefectul Braşovului.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Gărzii de Mediu Brașov, Grupării Mobile de Jandarmi, Gărzii Forestiere Brașov, Universității Transilvania, Regiei Locale a Pădurilor „Kronstadt”, Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brașov, precum și ai unor ocoale silvice și gestionari ai fondurilor de vânătoare de pe raza județului.
„Aceștia au prezentat atât problemele pe care le întâmpină, cât și propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, precum și unele soluții pe care le văd pentru gestionarea mai eficientă a situațiilor generate de urșii periculoși. Pe baza acestor propuneri și soluții, vom elabora în următoarele câteva zile, la nivelul Instituției Prefectului, un material pe care îl vom înainta Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernului și Parlamentului”, a declarat, la finalul întâlnirii, prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Ministrul Mediului promite simplificarea procedurilor
În aceeași zi a fost prezent la Brașov ministrul Mediului, Barna Tanczos, pentru a avea o discuţie despre Strategia Forestieră Naţională, în cadrul unui eveniment organizat de Universitatea Transilvania din Braşov. El a fost întrebat şi de problema urşilor, context în care a promis că în perioada următoare va fi reanalizată legislaţia privind prevenţia conflictului om-urs.
„Zilnic, la minister, primim rapoarte privind incidente în care sunt implicaţi urşi sau lupi. În prezent, procedurile sunt extrem de complicate. O solicitare pentru intervenţie este transmisă în martie şi ajunge pe masa ministrului, pentru semnare în mai sau iunie. Este nevoie de o procedură mai simplificată, dar şi de mai multă responsabilitate şi libertate la nivel local”, a declarat ministrul.
Totodată, în viziunea ministrului, este nevoie de o cotă de prevenţie în cazul speciei urs, însă, a subliniat el, „aceasta trebuie să fie cotă de prevenţie, nu de intervenţie. Săptămâna viitoare (săptămâna aceasta – n.r.) vom analiza legislaţia, astfel încât să simplificăm procedurile”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.