BRAŞOV. Peste 1.000 de elevi s-au întâlnit cu poliţiştii, în cadrul programului „Şcoala Altfel”
„Săptâmâna 15-19 aprilie este una deosebită pentru elevi prin prisma programului «altfel» pe care-l au majoritatea școlilor din județ. Ceea ce ne bucură și ne onorează este faptul că foarte multe unități de învățământ își doresc să ne aibă alături în aceste zile speciale, astfel încât, pentru câteva ore pe zi, și pentru o parte din structurile de poliție activitățile sunt «altfel»”, au mărturisit reprezentanţii Poliţiei Judeţene Braşov.
Polițiștii din cadrul Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității Brașov au venit în întâmpinarea elevilor, cât și a profesorilor cu sfaturi utile referitoare la siguranța personală și la consecințele săvârșirii de infracțiuni.
Astfel, de la începutul săptămânii, polițiștii brașoveni au participat la 16 întâlniri în șase unități de învățământ din județul Brașov, la care au participat 1.080 elevi și 50 de cadre didactice.
În următoarele două zile, aproximativ 600 elevi din patru instituții de învățământ din municipiul Brașov vor fi beneficiarii activităţilor preventive ale poliţiştilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.