BRAȘOV. Peste 1.000 de candidați la Titularizare, doar 180 de catedre
1.040 de candidați sunt înscriși, la Brașov, pentru a susține, astăzi, proba scrisă pentru ocuparea posturilor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar.
Concursul de Titularizare, așa cum e el cunoscut, va avea loc, la Brașov, în patru centre de examen, respectiv Școala Gimnazială 30, Școala Gimnazială 13, Colegiul Tehnic Mircea Cristea și Colegiul Nicolae Titulescu (unități de învățământ aflate în Tractorul).
Sunt 280 de candidați înscriși pentru posturile de educatoare, iar alți 125, pentru posturile de învățătoare. De asemenea, mulți candidați sunt și pentru catedrele de limba și literatura română ,și pentru cele de educație fizică și sport.
În total, în județul Brașov, sunt doar 181 de posturi cu angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile). Pe lângă acestea, mai sunt şi 538 de locuri cu angajare pe perioadă determinată (viabile sau vacante pentru o perioadă între 1 şi 3 ani), adică pentru suplinire calificată plus 1.224 de fracţii de normă, care, combinate, pot forma catedre întregi (18-20 de ore de predare pe săptămână).
Titularizarea este concursul de angajare pe perioadă nedeterminată în sistemul de învăţământ preuniversitar. Cu două condiţii. Candidatul trebuie să ia minim 7 la examen, dar şi să existe catedră vacantă (pe perioadă nedeterminată).
Pentru angajarea pe perioadă determinată, respectiv suplinire (calificată), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.