Expres

BRAŞOV. Pericol din cauza ţiglelor, pe strada Sforii

 

Poliţiştii locali braşoveni care patrulau prin Centrul Vechi al oraşului au întrerupt circulaţia pe strada Sforii, astăzi, pentru jumătate de oră, din cauza câtorva ţigle care stăteau să cadă de pe un acoperiş, punând în pericol viaţa trecătorilor.

„Pentru indepartarea oricărui risc de accident, agenții au luat legatură cu reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgența din cadrul Primăriei Brașov. De asemenea, a fost înştiințat de această situație și Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a putea fi luate măsurile legale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru.

Polițiștii Locali de la Biroul Disciplina în Construcții și Afișaj stradal vor trimite și cu această ocazie o nouă somație proprietarului de imobil pentru a-i aduce la cunoștință care îi sunt obligațiile legale cu privire la asigurarea construcțiilor”, a precizat sursa citată.

De altfel, poliţiştii locali au transmis aproape 500 de somații de acest gen (90% dintre ele pentru imobilele din Centrul Istoric), prin care li s-a pus în vedere proprietarilor să își asigure imobilele, pentru că altfel se pot face răspunzători în cazul producerii vreunei tragedii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button