Expres

BRAȘOV. Pentru urgențe medicale ușoare, apelați la centrele de permanență

 

În 30 noiembrie şi în 1 Decembrie, braşovenii care au urgenţe medicale ușoare trebuie să ştie că vor avea la dispoziţie patru farmacii deschise non-stop. Este vorba despre Ecofarmacia Network, din Iuliu Maniu nr 68, Farmacom, de pe Uranus nr. 14 şi Farmacom de pe B-dul Griviţei nr. 67, precum şi o farmacie Dona, de pe 13 Decembrie nr. 117. O altă farmacie deschisă non-stop vor avea la dispoziţie şi făgărăşenii, în 30 noiembrie şi 1 Decembrie – Catena, pe B-dul Unirii nr. 6 B. În localităţile din judeţ, farmaciile vor avea program scurt de lucru cu publicul în cele două zile. În municipiu, majoritatea punctelor farmaceutice vor fi deschise cu program până la ora 19.00 sau 20.00, dar vor fi şi unităţi care vor închide după programul scurt al unei zile de sâmbătă. În 1 decembrie, atât în municipiu, cât şi în judeţ, sunt 24 de farmacii care vor avea închis. De asemenea, brașovenii sunt îndemnați să meargă la centrele medicale de permanență, dacă nu au urgențe medicale grave. În municipiul Brașov sunt două: Medo – pe Cicoarei 8A, telefon 0268/966 şi altul este Med Fam Grup – pe Aurora 7, telefon 0734.749.553.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare