Expres

BRAȘOV. Pentru ca pacienții să nu ardă în spitale

  • 646x404 (2)_284525.jpg

Chiar dacă au fost ocolite de incendii cauzate de concentraţiile prea mari de oxigen în saloane, aşa cum s-a întâmplat la Piatra Neamţ (foto), la Institutul Matei Balş și la Constanța, riscul unor astfel de tragedii există şi în spitalele din municipiul Braşov.

Pentru a înlătura acest pericol, Consiliul Judeţean Braşov accesează o nouă finanţare europeană ce vizează modernizarea domeniului sanitar.

„Creşterea siguranţei pacienţilor din punctul de vedere al securităţii la incendiu în cadrul spitalelor din subordinea Consiliului Judeţean Braşov” este proiectul selectat pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, axa prioritară 9, Obiectivul Specific 9.1 Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, apel POIM/935/9/1 Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluide medicale.

Proiectul a fost elaborat de specialiștii CJ pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Brașov, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Brașov, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov şi Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Brașov, în baza Acordului de implementare încheiat între părți.

Valoarea totală a proiectului este de 4.475.675,76 lei (904.853,28 euro), din care valoarea totală eligibilă ajunge la 3.709.725 lei (750.000 euro), diferenţa fiind reprezentată de cheltuieli suportate din bugetul local. Valoarea totală eligibilă a proiectului se încadrează în limita maximă impusă prin Ghidul Solicitantului, respectiv 150.000 euro/spital.

Implementarea proiectului înseamnă adoptarea măsurilor necesare pentru creşterea gradului de securitate la incendii în unităţile medicale din subordinea Consiliului Județean, prin instalarea unor sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu cu acoperire totală, precum și de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă. Totodată, vor fi realizate lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere a infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, precum și a infrastructurii de fluide medicale.

În momentul de faţă, majoritatea clădirilor în care funcţionează spitalele brașovene nu dispun de sisteme care să detecteze concentrația de oxigen. Chiar dacă sunt disponibile detectoare mobile de oxigen, dezavantajul lor este că fiind mutate dintr-o încăpere în alta, concentrația de oxigen nu poate fi monitorizată corespunzător pe o perioadă mai lungă de timp.

În lipsa unui sistem de urmărire permanentă a concentrației de oxigen, există riscul de producere a unor evenimente nedorite care pot determina rănirea sau chiar decesul pacienților. Standardele Uniunii Europene și ale Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate recomandă existența detectoarelor de oxigen în toate spațiile în care există surse de oxigen, iar oportunitatea oferită de POIM 2014-2020 vine în întâmpinarea nevoilor spitalelor de a asigura o capacitate adecvată de îngrijire și tratament, în condiţii de deplină siguranţă pentru pacienţi.

„Modernizarea infrastructurii unităţilor spitaliceşti din subordinea CJ Braşov a fost şi rămâne o constantă a preocupărilor noastre. Numeroasele incendii izbucnite în spitalele din ţară având drept cauză reţele vechi şi instalaţii suprasolicitate au generat pierderi de vieţi omeneşti care ar fi putut fi evitate, dacă sistemele de detecţie a nivelului crescut de oxigen, precum şi de alertare în caz de incendiu ar fi fost funcţionale. Prin intermediul acestui proiect, la care contribuţia noastră din bugetul local al judeţului Braşov va fi una semnificativă, dorim să ne asigurăm că asemenea tragedii sunt evitate în spitalele noastre. Am fundamentat foarte bine necesitatea proiectului, pe baza unui studiu de oportunitate care a evidenţiat modul cum vor fi structurate instalaţiile şi câţi senzori vor fi necesari la fiecare dintre imobile. În momentul în care este detectată o creştere a nivelului de oxigen într-o încăpere, instalaţia opreşte automat alimentarea cu electricitate şi gaz, iar pericolul de incendiu sau explozie este evitat”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Perioada de implementare a proiectului este de 19 luni, respectiv în intervalul decembrie 2021 – iunie 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button