BRAŞOV. Pentru al nouălea an consecutiv, centrul oraşului va rămâne în beznă, pentru „Ora Pământului”
Municipiul Braşov se alătură, şi în acest an, celor peste 7.000 de oraşe din lume care vor participa la Earth Hour (în traducere „Ora Pământului) – cel mai mare eveniment internaţional menit să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.
Astfel, în data de 25 martie (sâmbătă), între orele 20.30 şi 21.30, iluminatul public va fi oprit pe următoarele străzi din centrul vechi al oraşului: Mureşenilor, Republicii, Eroilor, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan, Michael Weiss, Postăvarului, Politehnicii şi Diaconu Coresi. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piaţa Sfatului, în Piaţa Enescu, în zona Rectorat, precum şi în zona clădirii Primăriei Braşov, a Poştei şi la Parcul Titulescu.
„Pentru al nouălea an consecutiv, Primăria Municipiului Braşov va fi alături de WWF România (n.r. World Wide Fund for Nature) şi de toţi cei care vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, faţă de planeta noastră şi faţă de copiii noştri. Sper ca exemplul Municipalităţii să fie preluat în fiecare casă din Braşov”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Braşovul se numără printre primele nouă oraşe din România care au decis să participe la „Earth Hour” (în 2009). Ulterior, numărul oraşelor a crescut, ajungându-se în 2016 la 54 de localităţi participante la eveniment.
Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa „Mai mult decât o oră pentru planetă” (Beyond the Hour), în care oamenii sunt îndemnaţi nu doar să stingă lumina o oră, ci să facă mai mult pentru protejarea mediului înconjurător.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.